„Uneori, atunci când am vizitatori, nu ca acum jumatate si jumatate, ci numai barbati, care traiesc în mare parte cu mintea (femeile traiesc mai mult cu inima si sentimentul), îi aud adeseori plângându-se ca traim într-o epoca grea, ca azi are libertate completa orice fel de învatatura ateista si erezie, ca Biserica s-a facut tinta atacurilor multor dusmani. Si ca începe sa stapâneasca frica ca nu cumva aceste valuri salbatice ale necredintei si ale eresurilor s-o înece. Eu însa le spun:
– Nu va nelinistiti. Nu va temeti pentru Biserica. Ea nu se va pierde. „Portile iadului n-o vor birui“. Ea va rezista pâna la a doua Venire. Nu purtati grija pentru Biserica, ci trebuie sa va temeti mai degraba pentru voi însiva. Pentru ce epoca noastra este foarte grea? Ce anume o face sa fie grea? Iata ce: faptul ca azi este foarte usor ca cineva sa apostazieze de la Hristos. Iar când se întâmpla asa ceva – a venit pierzarea.
Toti cei ce urmeaza lui Hristos, cuviosii Lui, vor împarati împreuna cu El. Dar cunoastem si alti oameni, care s-au îngrijit sa urmeze si sa imite nu pe Hristos, ci pe satana. Cu siguranta cunoasteti si astfel de predicatori si învatatori.
Daca nu si lucrarile lor, cel putin numele lor: Nietzsche, Renan si altii. Ce au facut? Au rasturnat principiile morale. Care va fi partea lor când ei au facut tot ce au putut ca sa semene diavolului în orice cruzime si în orice murdarie? Dupa moartea lor, ce altceva i-a putut astepta decât caderea în stapânirea aceluia? Un proverb rusesc spune: „Fa-te cu sila frate fratelui tau”. Cei ce se silesc a-I placea lui Hristos, vor împarati cu El. „Fa-te cu sila frate fratelui tau”.
Azi este foarte usor sa cazi de la Hristos si sa ajungi în ghearele stapânitorului întunericului. Mergi pe strada si într-o vitrina vezi expusa o carte, care se pare ca vorbeste despre dumnezeirea lui Hristos. Atunci gândul îti spune: „Hai, cumpar-o si citeste-o!”. E bine ca omul sa nu dea importanta unui astfel de gând, ci sa cugete: „Cine mi-a adus acest gând?” Cine altul decât diavolul, de vreme ce cartea are ca scop sa defaime învatatura Bisericii? Un altul a mers, a cumparat-o, a citit-o si a trecut de partea cealalta; s-a lepadat de Hristos. Unde este începutul caderii? În gândul viclean. Oare Tolstoi nu s-a pierdut din pricina gândurilor viclene? Altfel ar fi putut si el sa fie sfânt.
*****
Nu trebuie sa deznadajduim niciodata. Sa nu uitam ca si în cele mai înfricosatoare caderi se ascunde mila cea nesfârsita a lui Domnului. Într-un chip de neînteles si de nepatruns noua Domnul „ne zideste”. Chiar si pierderea parintilor duhovnicesti este, în planurile sfinte ale lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastra. Crede-ma!
***
Odata a venit la mine (la marturisire) un schimonah si mi-a spus:
– Parinte, am ajuns la deznadejde. Nu vad în mine nici o schimbare spre mai bine. Si am mai luat pe deasupra si marea schima îngereasca. Si stiu ca Domnul va cerceta ce de-amanuntul care a fost cu adevarat monah si care a fost numai un purtator de schima. Cum sa ma îndrept? Cum sa mor pacatului? Îmi simt toata slabiciunea.
– Ai dreptate, i-am spus. Am dat „faliment” cu totul. Daca Domnul ne va judeca dupa lucrurile noastre, ne vom pierde în vecii vecilor, deoarece nu avem nimic sa-I aducem.
– Mai este oare vreo nadejde de mântuire?
– Sigur ca este. Rosteste cât poti de des rugaciunea si le lasa pe toate în mâinile lui Dumnezeu.
– Dar care este folosul rugaciunii, daca nu participa la ea si mintea si inima?
– Un folos urias. Se stie ca rugaciunea are mai multe trepte. De la rostirea simpla a cuvintelor rugaciunii pâna la rugaciunea facatoare de minuni. Si chiar de ne-am afla pe treapta cea mai de jos a rugaciunii, dar si atunci ea ne este foarte folositoare si mântuitoare. Uneltirile vrajmasului nostru se departeaza de la omul care rosteste rugaciunea. Iar unul ca acesta cu siguranta se va mântui.
– Am înviat, a strigat schimonahul. De acum înainte nu voi mai cadea în trândavie si în deznadejde.”
