Despre machiaj şi falsitate

Inerția ignoranței și a nepăsării ne plasează departe de cunoșterea unei viețuiri autentice care să ne fie de folos, să ne împlinească. Machiajul este o falsitate o minciună a propriului sine în primul rând și apoi către cei din jur care sunt necunoscători. Un om cu o dreaptă înțelegere a lucrurilor nu se lasă păcălit de falsități și măști. Părintele Constantin Necula un îndrăgit al tinerilor creștini ne prezintă o perspectivă teologică dar și firească în același timp despre ceea ce reprezintă a te machia ca act în sine:
Gândiți-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui, ca persoană. Se pierde prosopon-ul (gr. Chipul), persoana, ceva din indentitate.

Mă gândesc la o imagine pe care o am de când eram mic, la Brașov, când deasupra scenei de la teatrul de păpuși erau două măști: una care râde, alta care plânge.

E cea mai bună icoană pe care o am asupra persoanei din teologia bizantină.

Cred că pe măsură ce ne machiem, uităm să ne aducem aminte că machiajul ține de împărăția inversă a îndumnezeirii.

Pe măsură ce te apropii de chipul lui Hristos, chipul tău se șterge și se aseamănă cu chipul lui Hristos!

De aceea seamănă preoții între ei, pentru că chipul lor seamănă cu icoanele, iar icoanele seamănă cu Dumnezeu.

La tănțicile machiate, problema se pune invers. Pe măsură ce vor să se individualizeze, fără îndoială că… se individualizează, nu mai seamănă cu nimic! Uneori nu mai seamănă chiar cu nimic omenesc. Observați, există un conținut telogic al machiajului. Pe de altă parte, există o doză de bun simț, peste care dacă se trece, este lezată inclusiv frumusețea feminină; în fond, o fată care se machiază recunoaște… ce? De ce se machiază? Ca să arate mai frumoasă. Deci în esență, fără machiaj e urâtă, e o urmare a unui complex. Iar cum complexele au la bază păcate, trebuie să caute ce anume este păcat în ea, încât să aibă nevoie de adjuvantul acesta, pentru a merge mai departe.

Să știți că nici bărbații nu sunt departe de femei la machiaj!

Ei nu se machiază cu tot felul de artificii de genul acesta. Ei își cumpără, care mai de care, mașina mai puternică, telefon cât mai șmecher, câte un lanț, câte un ceas cât mai sofisticat… Există o mentalitate de emisie și pe linia bărbatului.

Pe mine mă deranjează când, pentru machiaj, fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnișoarelor și doamnelor care vă machiați, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveți ce căuta în Biserică, pentru că vă machiați, acela greșește. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înțeles că și machiații se pot mântui.

Cu o singură condiție: să se demachieze la timp.

Pr.Constantin Necula – Despre Machiaj – Revista ORTHOGRAFFITI Nr.10(pag.14), Ian. 2010

Oare ce înseamnă să se demachieze la timp?

 Se demachiază la timp acea persoană care a înțeles cu adevărat ce înseamnă că aceste lucruri exterioare sunt fără de folos, când a înțeles cum devine bineplăcută lui Dumnezeu.

Toate aceste manifestări sunt strâns legate de iubirea de sine, această patimă care este o mare piedică spre a deveni un om smerit.Smerenia este acea stare a cunoașterii de sine care te poziționează corect față de Dumnezeu, față de aproapele și de tine însuți!

Sursa: www.catehetica.ro

Filed in: Despre machiaj, Educaţie creştină

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 5780 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress