Trainig internaţional „Perspective pentru viitor – Educaţie și oportunităţi de muncă pentru tinerii din Olanda şi Republica Moldova”

În perioada 13-20 noiembrie 2011, peste 20 de persoane din Republica Moldova, dintre care 15 tineri, au participat la trainig-ul internațional „Perspective pentru viitor – Educație și oportunități de muncă pentru tinerii din Olanda și Republica Moldova”, organizat de către Departamentul Mitropolitan Activitate Socială şi Caritate în parteneriat cu Asociaţia Obştească „Soarta” și cu suportul financiar al câtorva ONG-uri din țara gazdă.

Pe parcursul unei săptămâni, tinerii din Moldova au avut posibilitatea să se familiarizeze cu activitatea mai multor instituții sociale din Olanda, precum ar fi școlile pentru copii cu diferite forme de handicap, aziluri de bătrâni, etc. La finalul lucrărilor schimbului de experiență, fiecare participant a primit câte o diplomă de participare și o experiență deosebită.

După cum a declarat Ion Frunze, unul dintre tinerii din Moldova veniți în Olanda, această călătorie a fost o oportunitate deosebită pentru a face cunoștință cu activitatea olandeză în domeniul asistenței sociale, ceea ce i-a permis să facă niște observări foarte prețioase care mai apoi îl vor ajuta să implementeze anumite idei și acasă, evident adaptate la realitățile locale.

La rândul său părintele Nicolae Craveț, Președintele Departamentului Mitropolitan Activitate Socială și Caritate a menționat faptul că datorită colaborării fructuoase cu Asociația Obștească „Soarta” din Soroca și în special cu președintele acesteia, doamna Asea Răilean și evident cu bunăvoința partenerilor olandezi, a fost posibilă organizarea unui training menit să sporească interesul tinereilor membri ai Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru activitatea socială și să-i ajute să-și îmbunătățească aptitudinile în acest sens prin familiarizarea cu experiența organizațiilor similare din Olanda.

Părintele Nicolae Craveț și-a mai exprimat speranța că în cel mai scurt timp rezultatele acestei vizite vor fi vizibile acasă, iar acest gen de colaborare internațională va avea o lungă continuitate.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2963 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress