Faţă în faţă cu lumea nevăzută

Despre lumea nevăzută ştim cel mai puţin. Sistemul sovietic materialist s-a străduit s-o şteargă din minţi şi din planuri de învăţământ, dar nu i-a reuşit întru totul. Chiar şi în cele mai grele timpuri Mihailii, Gavriilii şi toată suflarea născută în matricea spirituală ortodoxă au cinstit, fie şi în taină, sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. Multe sfinte locaşe şi familii creştineşti poartă acest hram.

Cine sunt sfinţii arhangheli? Ei se situează în ierarhia a treia a lumii nevăzute, alături de Începătorii şi de Îngeri. Deasupra lor se află Domniile, Stăpâniile şi Puterile şi cel mai sus, în preajma lui Dumnezeu, – Scaunele, Heruvimii şi Serafimii.

Sfinţii Mihail (puterea lui Dumnezeu) şi Gavriil (bărbatul-Dumnezeu) deschid lista arhanghelilor. După ei urmează: Rafail (tămăduitorul neputinţelor omeneşti), Uriil (luminătorul celor întunecaţi), Salatiil (rugătorul fierbinte pentru neamul omenesc), Iegudiil (slăvitorul lui Dumnezeu şi întăritorul celor ce se nevoiesc în fapte bune), Varahiil (aducătorul de binecuvântare dumnezeiască pe pământ) şi Ieremiil (înălţarea lui Dumnezeu). El este cinstit ca cel care stârneşte şi inspiră gândurile şi cugetările dumnezeieşti care îl înalţă şi îl apropie pe om de Domnul Dumnezeu.

Sfântul Mihail este voievodul oştilor cereşti. El păzeşte legea lui Dumnezeu şi biruieşte puterea vrăjmaşilor şi, de regulă, este înfăţişat în haine ostăşeşti, purtând sabie de foc. Prin aceasta ne aminteşte că şi noi, prin Sfântul Botez, suntem ostaşi ai lui Hristos, chemaţi sub drapelul Bisericii luptătoare. Şi noi am primit de la Dumnezeu armele de luptă „platoşa dreptăţii, pavăza credinţei, coiful mântuirii şi sabia Duhului care este cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 14, 16, 17). Să nu uităm aceasta. „Să luăm aminte!” – cu această frază arhanghelul Mihail a oprit căderea îngerilor. Noi, amintindu-ne-o, putem opri lunecarea societăţii, începând cu noi înşine, pe panta necredinţei şi a pierderii reperelor morale.

Sfântul Gavriil poartă un crin de neîntinată bucurie şi vesteşte oamenilor tainele cele Dumnezeieşti. El i-a vestit Fecioarei Maria vestea întrupării Domnului nostru Iisus Hristos, el le-a adus dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului, el i-a vestit Sfântului Zaharia vestea naşterii feciorului care a devenit Sfântul Ioan Botezătorul, el le-a vestit păstorilor vestea că în Betleem s-a născut Mesia ş.a.

Sfântul Arhanghel Mihail este protectorul călugărilor, al armatelor creştine şi al voievozilor, iar Sfântul Arhanghel Gavriil – protectorul fecioarelor, al familiei, al mamelor care nasc copii şi al călugăriţelor-fecioare, iubitoare de Hristos.

Să încercăm mai des şi cu mai multă tragere de inimă să deschidem ochii sufletului pentru a vedea şi interacţiona cu lumea nevăzută cea nevăzută, care ne susţine duhovniceşte.

Leo Bordeianu, www.scara.md

Filed in: Educaţie creştină

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 6671 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress