Nasterea lui Hristos este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac, a unirii desavarsite a divinului cu umanul.
Intruparea Cuvantului reprezinta pogorarea Lui Dumnezeu – Cuvantul la creatura cazuta in pacat, pentru facerea din nou a omului zidit dupa chipul lui Dumnezeu. Totodata, Nasterea lui Hristos din Fecioara ramane darul cunostintei celei mai presus de fire facut omului, fiindca niciodata in istorie Dumnezeu nu a stat atat de aproape de oameni, vietuind printre ei, mancand, band impreuna cu ei, luand asupra Sa firea omeneasca cu tot noianul de pacate savarsite de omenire. Sfintii Parinti, in cuvantarile lor la praznicul Nasterii Domnului, dezvolta magistral ideile de mai sus. In Comentariul la Evanghelia dupa Matei al Sfantului Ioan Gura de Aur, autorul vorbeste despre cele doua nasteri ale Fiului lui Dumnezeu intrupat, prima dinainte de timp, din Tatal, iar cea de a doua, din Fecioara Maria, in timpul imparatului Quirinius.
In Pruncul Iisus sunt strans legate aceste doua nasteri, una dumnezeiasca, din vesnicie, din Cer, nevazuta, si alta de pe pamant, de jos, care a avut nenumarati martori. Cea de-a doua nastere nu este mai putin importanta decat prima, ci neobisnuita, plina de spaima si de cutremur. Atat de minunata si neobisnuita a fost venirea Sa, ca ingerii dantuiau si vesteau bucuria adusa omenirii, iar proorocii, inca de demult, se spaimantau ca „Dumnezeu S-a aratat pe pamant si cu oamenii a locuit impreuna“. Prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu, omul isi recapata demnitatea originara, Fiind Fiu adevarat al Dumnezeului Celui fara de inceput, a primit sa auda spunandu-I-Se „Fiu al lui David“, pentru ca pe om sa-l faca fiu al lui Dumnezeu“. Sfantul Ioan Gura de Aur vede ca pe o conditie sine qua non nasterea pruncului dumnezeiesc din Maria pentru mantuirea omenirii. „Daca te indoiesti ca ai sa ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci incredinteaza-te de aceasta prin aceea ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiu al omului. (…) Caci Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit in zadar atat de mult daca nu ar fi vrut sa ne inalte pe noi. S-a nascut dupa trup ca tu sa te nasti dupa Duh, S-a nascut din femeie ca tu sa incetezi a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta, Fiul lui Dumnezeu a avut o indoita nastere: una asemenea noua si alta mai presus de noi. Pentru ca S-a nascut din femeie, se aseamana cu noi, dar pentru ca nu S-a nascut nici din sange, nici din vointa trupului sau a barbatului, ci de la Duhul Sfant, ne arata nasterea cea mai presus de noi, nasterea cea viitoare pe care ne-o va darui noua de la Duhul“. Sfantul Matei numeste Evanghelia sa „Cartea nasterii lui Iisus Hristos“, desi aceasta nu istoriseste numai nasterea, ci toata iconomia mantuirii neamului omenesc: pentru ca nasterea lui Iisus este capul intregii iconomii a mantuirii, fiind inceputul si radacina tuturor bunatatilor date noua.
Nasterea lui Hristos, o primavara innoitoare pentru intreg neamul omenesc
Sfantul Ioan Damaschin vorbeste despre venirea in lume a Fiului lui Dumnezeu ca despre o primavara innoitoare pentru intreg neamul omenesc. „Cand S-a nascut Domnul nostru din Fecioara Maria, El a risipit la toata lumea ca o primavara veselitoare si a intors-o catre innoire. Caci, nascandu-Se Domnul si Dumnezeul nostru, ne-a izbavit din iarna inselaciunii si din frigul ratacirii si ne-a intors catre primavara bucuriei dupa ce a luat asupra-Si chipul nostru si l-a innoit pe dansul prin luarea trupului Sau. Astazi S-a nascut cel Unul – Nascut, Fiul lui Dumnezeu, Raza maririi Lui, Chipul de-a pururi vecuirii si ipostasul Lui, hotarul si Cuvantul Tatalui, prin care si vecii i-a facut. Insusi Dumnezeu Cuvantul S-a facut ipostas trupului, precum intru aceeasi data si trup insufletit si cuvantator si gandit. Pentru aceea nu il numim om indumnezeit, ci il marturisim Dumnezeu inomenit.
Vorbind despre sarbatoarea Intruparii Domnului, Sfantul Grigorie de Nazianz spune: „Praznicul de astazi este aratarea lui Dumnezeu, adica nasterea, caci se zice in amandoua felurile, doua numiri fiind puse aceluiasi lucru. Caci Dumnezeu S-a aratat neamurilor prin nastere, El care era, si de-a pururi era, din Cel ce pururi este mai presus de pricina si de cuvant. Intruparea s-a facut pentru noi ca Acela ce ni L-a dat pe a fi sa ni-l daruiasca si pe a fi bine, iar mai vartos pe noi, acestia ce am cazut prin rautate si neascultare din a fi bine, iar sa ne intoarca la aceea prin intruparea Sa. Acesta este praznicul nostru; aceasta sarbatorim astazi: venirea lui Dumnezeu catre oameni, ca prin aceasta noi sa ne ducem sau sa ne intoarcem catre Dumnezeu.“
„Cel necuprins Se vedea Prunc…“
Hristos Si-a pregatit El Insusi in Fecioara trupul ca biserica si l-a facut al Sau, facandu-Se cunoscut si locuind in el. Sfantul Atanasie cel Mare, in Cuvantul sau la inscrierea Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu la Betleem, vorbeste cu admiratie despre smerenia Fiului lui Dumnezeu venit printre oameni pentru a-i ridica din pacate: „Cine nu se va minuna de pogoramantul Domnului? Sus slobod, si jos scris in condici! Sus Fiu, si jos rob! Sus Imparat, si jos naimit! Sus bogat, si jos sarac! Sus inchinat, si jos numarat intre birnici (platitori de biruri)! Sus avand scaun dumnezeiesc, si jos odihnindu-se in pestera proasta! Sus, sanul cel necuprins si parintesc, si jos, un loc hranitor de dobitoace si o pestera! Sus, lucruri mari, si jos, scutece mici: Cel ce dezleaga pacatele Se infasa, Cel ce hraneste era hranit, Cel necuprins Se vedea Prunc, Cel ce sloboade izvoare Se imprumuta de la sani, Cel ce le poarta pe toate Se purta in chip netalcuit, Cel ce nu lipseste de nicaieri, nefiind scris imprejur intr-un loc, se scria imprejur.“ (…) „Nu fara rost s-a facut nasterea Domnului din Fecioara; nu fara rost S-a infasat El in scutece; nu fara rost suge sanul; nu fara rost S-a culcat in iesle; nu fara rost este chemat la inscrierea lui August imparatul. Toate sunt pentru ceva, si catre ceva, si cu inchipuire.
Hristos Se naste din Fecioara ca sa-l indrepte pe Adam cel intai zidit, cel zidit din pamantul fecioara, din tarana. Se infasa cu scutece ca sa dezlege lanturile pacatelor noastre, sa dezlege legaturile cu legaturi, dupa graiul cel zis ca fiecare se strange cu legaturile pacatelor. Sani a supt ca sa izvorasca laptele darului, pe care l-a izvorat din coasta Sa. S-a culcat in iesle ca sa indrepte necuvantarea omenirii si sa Se faca hrana pentru amandoua neamurile. A norodului paganesc si a celui iudaic pentru care este scris: «Intre doua neamuri vei fi cunoscut». A primit inscrierea cezarului August ca sa indrepteze neranduiala cea lumeasca, caci inscrierea aceasta s-a facut arvuna a bunei randuieli celei lumesti“. Sfantul Atanasie comenteaza insemnatatea mantuitoare a Nasterii Domnului pentru neamul omenesc si arata ca fiind in trup, adica circumscris de acesta, Dumnezeu Cuvantul le cuprinde in Sine pe toate. Pentru ca, asa cum este in afara de toate dupa fiinta, dar este in toata zidirea prin puterile Lui, tot astfel, cuprinzandu-le pe toate, El este necuprins. Si adauga Sfantul Atanasie: „Lucrul cel mai minunat era ca vietuia si ca om, dar, fiind Cuvantul, dadea viata tuturor si era impreuna cu Tatal, fiind Fiul.“ Lucrarea lui Hristos pe pamant a fost una de aducere la comuniune cu Dumnezeu a omului cazut prin neascultare de la porunca Ziditorului Sau. Prin nasterea Sa din Fecioara, Iisus nu se intineaza de trup, nici nu patimeste ceva, ci mai degraba sfinteste trupul. „Caci, fiind in toate, nu Se impartaseste de toate, ci mai degraba le da viata si le hraneste pe toate.“ Sfantul Atanasie accentueaza ideea ca Cel care Se naste din Fecioara este Fiul lui Dumnezeu, cel de al doilea Ipostas al Sfintei Treimi, si nu un ipostas sau persoana umana. Fiindca, atunci cand Sfintii Evanghelisti spun despre El ca S-a nascut si a mancat sau a baut, trebuie sa intelegem ca trupul se nastea si se hranea cu mancari potrivite lui ca trup, dar Dumnezeu – Cuvantul unit cu trupul nu-l facea cunoscut pe om prin cele ce le lucra in trup, ci pe Dumnezeu – Cuvantul.
Sursa: Radio Reintregirea
