Sfânta Liturghie la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, în Duminica Sfintei Cruci

În Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor numită şi Duminica Sfintei Cruci, la biserica “Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Ca de fiecare dată, creștinii de la mic la mare s-au adunat în Casa Domnului pentru a primi hrană duhovnicească și a-și alina sufletele.

După citirea Sfintei Evanghelii, Prot. Octavian Moșin, parohul sfântului locaş, a rostit o predică în care a explicat creștinilor înţelesurile duhovniceşti ale Sfintei Cruci pentru viaţa spirituală şi pentru mântuirea credincioşilor:

“Iubiţi credincioşi, Duminica Sfintei Cruci a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în osârdia de a se curăţi de păcate.
Denumită şi ziua Sfintei Cruci, cea de-a III-a duminică din Postul Mare, împarte în două perioada de 40 de zile de oprire de la mâncăruri de dulce şi fapte rele.
Înainte de a fi răstignit Mântuitorul, crucea era folosită pentru tortură şi pentru pedepsirea criminalilor. După ce Hristos a fost batjocorit şi răstignit, semnul crucii a devenit sfânt pentru creştinii de pretutindeni.
Ne aflăm aproape de jumătatea Postului în care Sfinţii Părinţi au rânduit ca să fie cinstită Sfânta Cruce. În teologia creştin-ortodoxă şi în conştiinţa credincioşilor, Sfânta Cruce ocupă un loc aparte pentru că are două sensuri – obiect de jertfă a Mântuitorului, lemnul pe care s-a răstignit Iisus pentru izbăvirea din păcat, dar şi sensul duhovnicesc, anume, crucea păcatelor.
Păcatele, bolile sau neajunsurile sunt o cruce pentru fiecare. Evanghelia care s-a citit azi face trimitere la un episod în care Mântuitorul îşi începe cuvântul cu vorbele «Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să îmi urmeze Mie». Aici Mântuitorul face referire la cel de-al doilea aspect legat de Sfânta Cruce. A te lepăda de sine, a-ţi lua Crucea şi a urma lui Hristos este principala chemare pe care o face Mântuitorul în această zi. Lepădarea de sine înseamnă lepădarea de grijile de zi cu zi, lepădarea de toate patimile “.

La final, creștinii care s-au mărturisit și, printre care foarte mulţi copii şi tineri, au primit dezlegare de a se împărtăși cu Sfintele Taine, dimpreună cu preotul rostind rugăciunea “Cred Doamne și mărturisesc…” după care s-au apropiat cu smerenie de Potir și au primit Sfânta Împărtășanie.

Din istoricul bisericii “Întâmpinarea Domnului”

Biserica “Întâmpinarea Domnului” este un monument istoric din secolul XVII şi este una din cele mai vechi biserici din Chișinău
Construită în anii 1879-1880 pe un teren donat de către Primăria Chişinăului pentru Şcoala Duhovnicească. A fost proiectată de către arhitectul eparhial Mihail Seroţinski, care a asigurat şi asistenţa tehnică. Sfinţirea bisericii a avut loc la 24 august 1880.

Numărul elevilor Şcolii Duhovniceşti fiind în continuă creştere, biserica a devenit neîncăpătoare. Astfel, în octombrie 1899 direcţia şcolii îi încredinţează arhitectului M. Seroţinski lărgirea sfântului locaş. Reconstrucţia bisericii a durat până în 1902, când la 17 octombrie este resfinţită de către Episcopul Chişinăului şi al Hotinului Iacob (Piatniţki).
În timpul primului război mondial clădirea şcolii şi biserica au fost cedate provizoriu unui lazaret militar, fiind retrocedate în anul 1919. Între anii 1919-1940, apoi 1941-1944 aici şi-a avut sediul Seminarul Teologic. Din 1944 şcoala şi biserica sunt închise, iar iconostasul şi câteva icoane s-au păstrat în România. Ulterior biserica este transformată în sală sportivă pentru Catedra Educaţie Fizică a USM.
În anul 1991 biserica este redeschisă. Catapeteasma bisericii este readusă şi încep lucrările de renovare. Sfântul locaş a fost reconstruit în exterior după aspectul de odinioară, iar în interior a fost executată pictura în stil bizantin de către pictorul Ilie Carp.
Slujba de sfinţire a bisericii a fost oficiată la 13 mai 2007 de către Î.P.S. Mitropolit Vladimir. La lucrările de restaurare a acestui sfânt edificiu şi-au adus contribuţia financiară conducerea USM, profesori şi studenţi, precum şi alţi creştini.
Până în anul 2007 biserica a servit drept capelă pentru studenţii teologi, iar în prezent îşi are uşile deschise pentru cei din campusul universitar, precum şi pentru toţi creştinii dreptmăritori.

a consemnat Nicu Cârlig, ASCO

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 5542 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress