Pelerinaje în Săptămâna Luminată

Un grup de profesori de la Gimnaziul Nr. 7 “Lev Tostoi” din Chişinău, în cea de a treia zi din Săptămâna Luminată, a vizitat Mănăsirea Hâncu.

Impresionaţi de lucrările mareţe din acest aşezământ monahal, de liniştea deplină şi încântaţi de frumuseţea florilor, învăţătorii au fost pătrunşi de sentimente de admiraţie şi bucurie.

Cu multă evlalie s-au închinat sfinţeniilor din interiorul bisericilor, după care şi-au procurat cele necesare pentru viaţa duhovnicească.

“Este un prim pelerinaj în perioada pascală organizat cu susţinerea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi. De această dată am fost rugaţi să ne alăturăm iniţiativei Centrului de cultură rusă. În acelaşi timp, avem solicitări de la câteva licee şi centre de plasament a copiilor din capitală. Aceste pelerinaje vor fi desfăşurate timp de o săptămână şi vor include mai multe aşezăminte monahale din zona Călăraşului, precum şi mănăstirile Hâncu, Căpriana şi Curchi” – a menţionat Preotul Maxim Radu-Tataru, care însoţeşte pelerinii.

Filed in: Noutăţi, Pelerinaje

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2450 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress