Timpul este cel mai scump lucru pe care i-a fost dat omului. Acest drum dinspre staţia „naştere” spre staţia „moarte” îl parcurgem doar o singură dată, ceea ce orice clipă trebuie trăită în aşa fel, încât la capătul drumului să plecăm cu inima împăcată.
Din nefericire, spre deosebire de strămoşii săi, omul contemporan nu trăieşte, ci supravieţuieşte. El este nevoit să-şi vândă timpul în schimbul satisfacerii unor necesităţi pe care i le creează artificial şi impune „civilizaţia” modernă.
De cele mai dese ori, suntem nevoiţi să acceptăm locuri de muncă ai căror finalitate nu o percepem, să facem cele mai diverse combinaţii pentru a obţine asemenea unor animale dresate multaşteptatul „zăhărel”.
Unicul rost al muncii şi a timpului pierdut este salariul de care avem nevoie pentru a acoperi nişte nevoi pe care ni le-am creat singuri, să cumpărăm nişte lucruri sau servicii de care nu avem nevoie în realitate.
Oamenii pleacă peste hotare irosindu-şi cea mai mare parte a vieţii în acumulare unor bunuri pe care nici nu reuşesc să le folosească.
Plecaţi tineri, ei revin îmbătrâniţi, fără a mai simţi gustul trăirii. Ei nu se bucură de primii paşi ai copilului, nu aud primul lui cuvânt, nu stau la patul lui când este bolnav, nu reuşesc să-şi vadă părinţii în ultimii săi ani. Cele mai importante momente ale vieţii lor sunt pierdute pentru totdeauna. Pentru ce? Viaţa noastră este alcătuită din bucurii şi din necazuri, mici sau mari, care reprezintă nişte trepte spre fericire. A fugi de acestea înseamnă să mori de viu.
Dar această problemă nu vizează doar pe cei plecaţi. Cei de aici nu sunt cu mult mai diferiţi. Lupta pentru note înalte la examen, ascensiunea în carieră, pentru „îndeplinirea planului cincinal”, obţinerea recunoaşterii celor din jur sau un rating înalt, tentativele „de a plăcea şefului” ne fură într-atât de mult din timpul preţios, încât uităm de fericirea cea firească. Frica de a rămâne „sărăci”, „izolaţi” şi „marginalizaţi” şi „neajutoraţi” devine o boală cronică care ne paralizează, dezumanizându-ne. O bună parte a celor angajaţi, din cele 24 de ore – 18 dorm şi lucrează, având 6 ore la dispoziţie pentru a se vedea fie cu apropiaţii săi, fie cu televizorul. Din cele 7 zile, el are 2 la dispoziţie pentru a-şi cheltui banii din salariu. O bună parte a vieţii ne este furată şi convertită în capital.
Între timp, noi uităm să trăim, să ne realizăm în calitate de fiinţă umană: să iubim şi să fim iubiţi, să suferim, să năştem şi să creştem copii, să sădim un copac, să îngrijim o grădină, să ridicăm o casă, să săpăm o fântână şi să lăsăm o moştenire oarecare nepoţilor şi strănepoţilor noştri.
Pare banal, dar în aceasta constă fericirea oricărei fiinţe umane, o formulă universală de la facerea lumii până în prezent. Păcat că oamenii realizează aceste lucruri abia atunci când este prea târziu.
Fiţi atenţi, timpul trece şi noi reuşim tot mai puţine lucruri şi idei să realizăm.
Octavian Racu
