În anul 400 după Hristos, în pustiul Egiptului, locuia Sfântul Ioan Colov. Acesta era ucenicul Sfantului Pimen. Învățătorul știa că cel mai important lucru pe care trebuie să-l cunoască un creștin, este ascultarea. Într-o zi, bătrânul a luat un lemn uscat și l-a înfipt în nisip. Și-a chemat ucenicul, și i-a spus să ude acel ciot zilnic, până când el va da roade. Pentru că se aflau în pustiu, unicul izvor era foarte departe de ei.
Timp de trei ani, tânărul făcea cale lungă pentru a uda acel lemn uscat, așa cum i-a spus starețul. Într-o dimineață, lemnul a înflorit. Peste câteva zile a apărut primul fruct. Fericit, Sfântul Ioan și-a chemat învățătorul ca să vadă și el minunea săvârșită. Bătrânul a cules fructul și l-a înmânat ucenicului spunându-i: ”Acesta e rodul ascultării”.
De fapt, ascultarea este acel fruct divin, al cărui gust îl înțelegi cu anii. Amărui la început și dulce la sfârșit. Neascultarea e motivul nenorocirilor. Din cauza ei Dumnezeu i-a izgonit din Rai pe Adam si Eva. Cei doi au fost lipsiţi de fericirea veşnică pentru că au ignorat cuvântul Domnului. Din păcate, noi tinerii repetăm greşeala lor. În loc să mușcăm din fructul ascultării, îl preferăm pe cel interzis. De ce? Pentru că e mult mai ușor de cules și la prima vedere pare mai frumos… iar şarpele edenic locuiește în fiecare din noi.
Acesta reușește să pătrundă în colţurile ascunse ale conștiinței noastre. La început ne motivează că suntem tineri, puternici, mândri. Că nu avem nevoie de sfaturile nimănui. E viața noastră la urma urmei! Și trebuie să o trăim cum vrem…. apoi le reproșăm părinților că sfaturile lor sunt de modă veche și să ne lase în pace. Țipăm asurzitor că vrem să-nvățăm de pe greșelile noastre, nu de pe ale altcuiva.
Ascultarea de părinți e prima scară spre Rai, spre mântuire. Dacă copilul îşi iubeşte mama, atunci îl va iubi şi pe Dumnezeu din toata inima sa. Pentru că ascultarea înseamnă credinţă, şi doar ea poate să înflorească un lemn uscat înfipt în pământ. Iar acum, când suntem la începutul vieţii, avem nevoie de această virtute dumnezeiasca care e o adevărată binecuvântare a fericirii.
Sfântul Grigorie Sinaitul spunea că ascultarea este viaţa veşnică, scara cerească, suire grabnică, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire și călătorie la cer. Ascultarea împlineşte toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face şi le zideşte, iar pe suflet, în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte şi îl aşează în vistierie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat şi înfrumuseţat în taină.
O astfel de virtute înlătură orice lucrare diavolească. Ascultăm, deci îi placem lui Dumnezeu. Cu toții știm de pilda fiului risipitor – ce-ar fi fost dacă acesta își asculta de la-nceput părintele? Nu ar fi pribegit atâta timp, nu ar fi irosit averea tatălui său.
Fiecare din noi se află în situația copilului din pildă. Trebuie să facem alegerea primordială între bine și rău. În general toată viața noastră se află între aceste două extremități. Însă numai ascultarea e cea care ne înflorește cărarea fericirii.
Elena Briciuc
