Sf. Serghie de Radonej, grabnic ajutător în luminarea minții elevilor și studenților

…Iar fiind de şapte ani a fost dat la învăţătura cărţii, dar nu învăţa lesne, căci era zăbavnic la minte. Şi cu multă silinţă îl învăţa pe el dascălul, însă cu greu sporea ceva. Aceasta era insa după rânduiala lui Dumnezeu, ca de la Duhul Sfânt, iar nu de la oameni, să se dea copilului înţelegerea carţii. Într-o zi umblând singur printr-o dumbrava – căci iubea din tinereţe liniştea şi de multe ori se preumbla singur prin locuri liniştite – a găsit un călugăr, sau mai curând un înger în chip călugăresc, trimis de Dumnezeu, stând acolo şi facând rugaciuni. Iar el, apropiindu-se, a aşteptat sfarşitul rugăciunii, şi apoi i-a făcut închinăciune. Iar călugărul l-a întrebat: “Ce-ţi trebuie, fiule?” A răspuns copilul, zicând: “M-au dat, părinte, să învăţ carte şi nu pot să înţeleg nimic; din cele ce-mi spune dascălul meu, de care lucru tare mă necăjesc şi nu ştiu ce să fac. Mă rog sfinţiei tale, roaga-te Lui Dumnezeu pentru mine ca să mă înţelepţească cu sfintele tale rugaciuni”. Iar călugărul, facând rugăciune, l-a binecuvântat, zicându-i: “Iată, de acum, fiule, îţi daruieşte Dumnezeu să înţelegi cele ce-ţi trebuie, încât să poţi şi pe alţii să-i ajuţi!”

Viaţa
http://ro.orthodoxwiki.org/Serghie_de_Radonej

14 Icoane
http://days.pravoslavie.ru/Images/ii1974&288.htm

Acatistul
http://logos.md/rugaciuni/acatiste/serghie-radonej

Filed in: Noutăţi, Comemorări

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress