Binecuvântare pentru studenţii din Căminul 10 al USM

În fiecare an studenţii care locuiesc în căminele campusului universitar solicită sfinţirea acestora. Primii doritori din acest an de studii au fost cei dela Căminul10.

Un sobor de preoţi, în frunte cu protoiereul Octavian Moşin, a oficiat slujba de binecuvântare a căminului. La eveniment au participat peste o sută de tineri dornici de hrană duhovnicească. După slujbă s-a mers prin camere, săvârşindu-se cădirea, ungerea cu ulei sfinţit şi stropirea cu agheasmă. Fiecare student a primit câte o iconiţă şi literatură cu caracter religios de folos unui tânăr credincios.

Evenimentul s-a încheiat cu intonarea în comun a cântării „Mulţi ani trăiască” şi cu o agapă creştină.

 

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

One Response на "Binecuvântare pentru studenţii din Căminul 10 al USM"

  1. Adelina says:

    Cînd am fost studentă, împreună cu prietena mea, am organizat şi noi o asemenea sfinţire la căminul nostru unde locuiam. A fost foarte frumos şi plăcut sufletului. Căminele studenţeşti au nevoie de o atîta curăţie… încît nici nu vă imaginaţi… cîte murdării se petrec de obicei în ele…

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress