Atenţie! Concurs cu tematică creştină: „Mergând spre Înviere”

Facultatea de Litere şi Biserica „Întâmpinarea Domnului” a Universităţii de Stat din Moldova anunţă concursul „Mergând spre Înviere”, la care pot participa elevi, studenţi, profesori şi orice om cu dragoste şi inspiraţie creştină.

Sunt propuse câteva categorii: poezie, eseu şi pictură.

Astfel, în urma concursului vor fi selectate cele mai reuşite scrieri, ce vor fi publicate într-o broşură cu acelaşi generic, iar desenele vor fi expuse în cadrul unei expoziţii cu vânzare în scuarul Catedralei Mitropolitane.

Cei mai buni autori vor fi premiaţi cu pelerinaje gratuite la mănăstirile din republică, cu cărţi şi cu icoane ale Maicii Domnului.

Termen de prezentare a lucrărilor – până la 11 aprilie 2014 la adresa [email protected] sau prezentate la adresa: str. M. Kogălniceanu, 65, USM, bloc I, bir. 15.

Doamne ajută!

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress