• “Parintele Serafim atragea atentia asupra asa-zisului ‘guru-ism’, care este ispita de a-i trata pe unii oameni aflati intr-o pozitie de autoritate, raportandu-ne la ei ca la niste guru sau ‘Stareti’ (=”batrani” duhovnicesti harismatici, nota noastra). Primejdia aceasta il inspaimanta foarte tare, pentru ca vedea in ea un defect de temei al caracterului american: un defect ce face ca anumiti insi – preoti de parohie sau monahi – sa pretinda o autoritate duhovniceasca care, de fapt, nu este a lor, pentru ca ei insisi nu s-au curatit si preschimbat prin pocainta, iar pe ceilalti ii face sa-si lase voia libera si chiar cele mai importante amanunte din viata in seama acelora. Parintele Serafim a subliniat in repetate randuri ca adevaratii Stareti sunt extrem de rari, ca nu meritam asemenea calauzitori duhovnicesti si ca, chiar daca i-am avea in mijlocul nostru, nu am sti cum sa ne purtam fata de ei” (P. Alexey Young, acum Ierom. Ambrozie Young);
• “Toti avem lipsuri. Si poate ca aceasta este marea realitate duhovniceasca a vremurilor noastre – si anume ca toti invatatorii au lipsuri, ca nu mai sunt mari Stareti, ci doar invatatori duhovnicesti ‘cu jumatate de norma’, care isi petrec jumatate din timpul lor stricand ceea ce au facut bun in cealalta jumatate. Trebuie sa fim recunoscatori pentru buna invatatura pe care o putem primi, insa cu trezvie si cu grija. Lectia pentru dumneata este probabil trezvia. (…) Nu cred ca vei avea de suferit de pe urma increderii pe care ai avut-o in Parintele _ [nume lipsa] ; binele facut de el va ramane cu tine, daca ramai smerit si trezvitor. Iar daca i-ai acordat o incredere excesiva, la fel ca unui guru, atunci sa stii ca ceea ce suferi acum este tocmai pedeapsa pentru aceasta; dar o sa treaca.
Constiinta si inima dumitale trebuie sa vorbeasca: ascultarea orbeasca, totala, este pur si simplu cu neputinta, mai ales in vremurile noastre. (…) Episcopul Ignatie Briancianinov ii sfatuia mereu pe crestinii vremurilor de pe urma: Nu mai exista Stareti, cercati orice invatatura cu Evanghelia (desigur, nu in sensul de a ‘calcula’ ca sa vezi daca invatatorul greseste – ci firesc, cu inima si cu constiinta). (Cuv. Seraphim Rose);
• “Noi insine ne straduim sa fim in pace cu toata lumea, dar nu ne ascundem parerile cand vedem ca cineva cauta sa impuna Bisericii ingustele sale pareri personale” (Cuv. Seraphim Rose);
• “Intre timp sa nu renunti la viata duhovniceasca doar pentru ca nu ai, momentan, un calauzitor. Parintii inca ne mai vorbesc prin scrierile lor (cand ai citit ultima oara Razboiul nevazut?), iar viata insasi ne este invatator, daca ne straduim sa traim cu smerenie si trezvie – iar din cand in cand poti primi cate un cuvant sau sfat bun de oriunde. Pazeste cu scumpatate tot ce este bun (este bine sa tii un jurnal) si sa nu te mahnesti pentru ceea ce nu ai!” (Cuv. Seraphim Rose);
• “Pe cei ce scriau Manastirii Sf. Gherman cu nadejdea ca vor afla aici Stareti purtatori de Dumnezeu si capabili de a-i calauzi prin luminare de la Duhul Sfant, Parintele Serafim era obligat sa-i instiinteze ca ‘felul acesta de calauzire nu este dat unor vremuri ca ale noastre – si, sa fim sinceri, noi, în starea noastra de slabiciune, stricaciune si pacatosenie, nici nu o meritam. Vremurilor noastre li se da un fel mai smerit de viata duhovniceasca, pe care Episcopul Ignatie Briancianinov, în excelenta lui carte Arena, il numeste ‘viata dupa sfatuire’ – adica dupa poruncile lui Dumnezeu invatate din Sfinta Scriptura si de la Sfintii Parinti, cu ajutorul celor mai batrini si cu mai multa experienta. Un ’staret’ poate da porunci; dar un ’sfatuitor’ da sfaturi, care trebuie incercate prin experienta’ “;
• “Chiar daca (…) Parintele Serafim putea adopta un ton mai ferm atunci cand simtea ca cineva se afla intr-o grava primejdie duhovniceasca, se ferea cu strasnicie sa depaseasca limitele autoritatii sale duhovnicesti. Una dintre fiicele sale duhovnicesti, Agafia Prince, isi amintea ca el ‘nu dorea sa stapaneasca asupra oamenilor’ si ca, sub calauzirea sa, ’simtea o minunata libertate‘. La fel si Vladimir Anderson isi aduce aminte: ‘Parintele Serafim era extrem de smerit, oricat de stralucit ar fi fost… Nu dadea niciodata sfaturi de tip guru. Cei care ii cereau sfatul erau mai degraba calauziti sa afle ei insisi solutiile la problemele lor prin indrumarea lui blanda, decat sa urmeze anumite enunturi sau porunci‘. Parintele Alexey Young intareste si el aceste observatii: ‘Unul dintre cele mai izbitoare aspecte ale calauzirii Parintelui Serafim era, inainte de toate, faptul ca se ferea cu tot dinadinsul de a pune stapanire pe mine sau pe oricine altcineva. Spre deosebire de altii, nu se juca de-a gurul si nu dadea porunci (avea fii duhovnicesti, nu discipoli [nu ‘ucenici’, nota noastra]). Ii ceream parerea si el mi-o dadea, sincer, insa intotdeauna imi lasa mie hotararea finala. Aceasta insemna ca voi face si greseli, dar stia ca voi invata din urmarile greselilor mele… ‘“.
(Extras din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, editura Sofia 2005)
