Primul botez oficiat de către PS Ioan în calitate de arhiereu

IMG_0585În seara zilei de 7 aprilie Preasfinţitul Părinte Ioan a fost invitat la biserica „Întâmpinarea Domnului” din cadrul USM, unde a oficiat Taina Botezului asupra pruncului Matei Miron.

Episcopul a acceptat cu bunăvoinţă invitaţia familiei părintelui-paroh Octavian Moşin, care şi-a luat angajamentul să îndrume duhovniceşte acest copilaş în calitatea lor de naşi.

Slujba a fost oficiată în prezenţa şi cu participarea unui sobor de preoţi, asistând rudele copilaşului.

După Botez, ierarhul a menţionat următoarele: „Prin apa Botezului şi acest prunc a intrat în Biserica lui Hristos. Este unul asemenea nouă, care urmează să râvnească asemănarea după Hristos. Fie ca Domnul să-l aibă în paza Sa, să-i călăuzească paşii spre tot ce este bun şi să aducă roade bune la vremea cuvenită”.

Filed in: Uncategorized

Articole relevante:

Conferința “Cum să-L cunoști pe Hristos”, desfășurată la gimmnaziul din or. Vatra Conferința “Cum să-L cunoști pe Hristos”, desfășurată la gimmnaziul din or. Vatra
Încheierea activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox în parohia Sălcuța Încheierea activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox în parohia Sălcuța
Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic
Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress