La Chişinău a avut loc o întâlnire de suflet cu Arhimadritul Ambrozie (Iurasov) de la Mănăstirea Ivanovo

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Arhimandritul Ambrozie Iurasov, un influent duhovnic din Rusia și întemeietorul Mănăstirii Ivanovo, a poposit în data de 4 mai la biserica “Întâmpinarea Domnului” din Chişinău.

Acesta a susținut o conferința cu tema „Sensul vieţii. Mântuirea în lumea contemporană”. Totodată în cadrul întâlnirii, a fost lansată și cartea „Chemarea: Crucea Monahismului”.

Drept moderator a fost monahia Paisia (Plăcintă), nevoitoare la mănăstirea din Ivanovo, care este originară din republica noastră, referindu-se la activitatea părintelui şi îndemnându-l să vorbească din experienţa sa pastorală.

Arhimandritul Ambrozie a răspuns la numeroasele întrebări şi frământări ale credincioşilor prezenţi, printre care au fost: cum să-ţi alegi un duhovnic, cum să întemeiezi o familie creştină, despre spovedanie, aspecte ce ţin de globalizare, influenţa altor religii, despre noile tehnologii informaţionale.

La final s-a făcut o rugăciune comună, iar părintele a împărţit slujitorilor şi credincioşilor prezenţi cărţi şi CD-uri cu predici realizate la postul de radio ortodox „Radonej”.

Filed in: Noutăţi, Seri duhovnicești

Articole relevante:

Mănăstirea ”Sf. Marta și Maria” a găzduit o tabără studențească Mănăstirea ”Sf. Marta și Maria” a găzduit o tabără studențească
Zvon de Sfinte Melodii – un festival al sufletului la IPLT „Alexandru cel Bun” Sîngera Zvon de Sfinte Melodii – un festival al sufletului la IPLT „Alexandru cel Bun” Sîngera
O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 5837 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress