Vă îndemnăm la o rugăciune comună

DSC_0114De circa un deceniu, în fiecare zi de miercuri, la capela studențească din cadrul Universității de Stat din Moldova, săvârșim Acatistul Sfântului Duh. Toate lucrurile frumoase pornesc de la un gând bun și un Doamne ajută. Iar rugăciunea sădită în inimile noastre, aduce roade frumoase. Prin ea încercăm să fim mai aproape de Dumnezeu.

Astăzi rugăciunea sinceră și continuă este o raritate chiar și printre acei care se declară creștini. Poate de atât și aceste rugăciuni săvârșite în comun în capela universitară lucrează minunat în sufletele multor tineri care trec pragul bisericii noastre. Cât de mult pătrund în sufletul rugător aceste cuvinte ale rugăciunii din adâncul inimii: ”Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi”. Duhul Sfânt pogoară lumină și înțelepciune în sufletele noastre, ne încălzește și ne mângâie, ajutându-ne să ne ridicăm din căderile și slăbiciunile noastre.

Vă îndemnăm la o rugăciune continuă, căci acesteia nu-i pot fi rezervate doar zile de duminică și de sărbătoare. Rugăciunea trebuie să-și găsească loc în orice zi în sufletul omului.

Acatistul Sf. Duh se citește în fiecare miercuri, ora 18,00, la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat (str. M. Kogălniceanu, 67, în spatele blocului 2 USM, cu intrare dinspre str. Gavriil Bănulescu-Bodoni), după care au loc tradiționalele Seri duhovnicești – discuţii cu tinerii la diverse teme duhovniceşti.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 0203 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress