Centrul de reabilitare şi resocializare a copiilor aflaţi în dificultate “Casa Gavroche” din Chişinău, a găzduit astăzi o frumoasă sărbătoare. Preoţii Octavian Moşin şi Maxim Radu Tataru au săvârşit slujba de sfinţire a acestei instituţii, la serviciul divin fiind prezenţi cei 17 copilaşi plasaţi în Centru şi personalul instituţiei, în frunte cu managerul Nina Dodon.
Cu acest frumos prilej, părintele Octavian a felicitat angajaţii centrului pentru munca pe care o depun şi sacrificiile pe care le fac spre a educa şi a îngriji copiii orfani şi din familii socialmente vulnerabile. Sfinţia sa a menţionat că cea mai bună dovadă a profesionalismului, dar mai ales a dragostei angajaţilor din cadrul Centrului “Casa Gavroche” sunt ochii plini de recunoştinţă a copilaşilor, care nu pot să mintă.
Părintele a urat tuturor ca Sfântul Nicolae să le fie protector şi mijlocitor în faţa Bunului Dumnezeu, iar pe copilaşi i-a îndemnat să se roage Tatălui Ceresc spre a fi păziţi de cele rele şi a se putea bucura de frumuseţea copilăriei.
Doamna N. Dodon a mulţumit preoţilor pentru oficierea slujbei de sfinţire, pentru cuvintele de încurajare şi pentru frumoasele îndemnuri, declarând că încă de la înfiinţarea acestei instituţii, Biserica Ortodoxă din Moldova, prin mai mulţi slujitori ai săi a fost alături de ei ajutându-i cu cele trebuincioase spre buna creştere şi educare a copiilor şi venind cu un sfat bun şi cu o vorbă duioasă, exprimându-şi speranţa că şi în continuare va fi o frumoasă colaborare.
La final micuţii au primit din partea oaspeţilor dulciuri şi alte daruri.