Cel mai mare dar – harul divin. Săptămîna Religiei în liceul Meșterul Manole din Sălcuța

Sunt deja douăzeci de ani de când Liceul Teoretic Meşterul Manole din Sălcuța invită oaspeţi pentru a serba hramul instituţiei. În această perioadă se desfăşoară în mod tradiţional o săptămână a religiei iar de zece ani conferinţe religioase care includ în sine concursuri de poezie, eseuri, gazete de perete.

Un aport deosebit în organizarea  evenimentelor legate de predarea religiei în şcoală îl au membrii Asociaţiei Ortodoxe Valeriu Gafencu. De fiecare dată ei descoperă o personalitate creştină. Până la moment ei le-au vorbit colegilor despre Radu Gyr, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, părintele Arsenie Papacioc, Alexandru Cristea, Alexei Mateevici, Sfântul Ioa Gură de Aur şi alţii.

În acest an la tradiţionala conferinţă creştină organizatorii au propus spre discuţie tema: Postul şi rugăciunea – aripi către cer. Într-o palpitantă discuţie s-au încins Liuba Pleşca directorul lieului Meşterul Manole, protoiereul Nicolae Jelihovschi, profesor de religie şi invitatul special Mihail Calalb,  profesor universitar.

 Ei au abordat un şir de aspecte ale vieţii creştine cum ar fi indiferentismul  religios, beneficiile postului, puterea rugăciunii, biserica în viaţa omului şi altele. Bunătatea şi milostenia încep de la post, de la reţinere. Dacă o să consumăm tot, cu ce o să ne facem milostenia. Trăirea noastră în societatea aceasta a consumismului cere mult discernământ din partea noastră. Ne sunt date de toate, dar nu toate ne sunt de folos. Şi să nu zicem că bunurile sunt de la Mamona. Sunt de la Domnul, dar care ne-a dat şi libertate de a alege: să avem sau să fim… Împrăștierea și îngreunarea gândurilor, răceala și împietrirea inimii nimicesc rugăciunea celui îmbuibat… Postul educă răbdarea, mare virtute atât de necesară tinerilor  – concluziona domnul profesor.

Vlad SĂRĂTILĂ, jurnalist

Filed in:

Articole relevante:

O întâlnire de suflet în cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox desfășurată în parohia Sălcuţa O întâlnire de suflet în cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox desfășurată în parohia Sălcuţa
Clipe de bucurie și de nădejde că avem viitor prin copii cu frică de Dumnezeu! Clipe de bucurie și de nădejde că avem viitor prin copii cu frică de Dumnezeu!
Concurs de Eseuri, Discurs și Scrisoare către Iisus cu genericul: “Prin post, spre Învierea Domnului și învierea sufletelor noastre” Concurs de Eseuri, Discurs și Scrisoare către Iisus cu genericul: “Prin post, spre Învierea Domnului și învierea sufletelor noastre”
Săptămâna Tineretului Ortodox (22-28 aprilie 2024) Săptămâna Tineretului Ortodox (22-28 aprilie 2024)

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress