Ora Publică cu tematica “Dumnezeu – Sfânta Treime”

EUN_3538_новый размерAflîndu-ne în frumoasa perioadă a postului premergător Sfinteii Învierii Domnului, cu prilejul Săptămînii Tineretului Ortodox și cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, joi, la data de 21 aprilie 2016, a avut loc Ora Publică cu tematica “Dumnezeu – Sfînta Treime”, coordonată fiind de profesorul de religie al instituţiei, Protoiereul Andrei Ursoi, care de asemenea este și Președintele Sectorului Eparhial, Învățămînt Religios și Catehizare. Activiatea s-a desfășurat în incinta Liceului Teoretic “Ion Creangă” din orașul Ungheni, desigur prin dispoziția Direcției de Învățămînt Ungheni, dar și cu bunăvoința directorului Liceului, Dna Zinaida VRABIE.

Invitatul de onoare, firește, a fost Preasfinția Sa, Preasfinţitul Episcop PETRU, care a dat start activității cu un cuvînt de felicitare adresat atît profesorilor de religie, cît și profesorilor laici, care au menirea de a forma în plan moral și educativ elevii. La fel, Ierarhul a avut grijă să menționeze cu diplome de onoare toți pedagogii de religie din raionul Ungheni, însă în mod special d-na Vrabie Zinaida, directorul liceului care a fost decorată cu Distincţia Eparhială “Icoana Maicii Domnului de Hîrbovăț” și i-a fost oferit un manual „Arta de a deveni pedagog”. Chiriarhul a menționat cu diplomă de onoare pe directorul adjunct învățămînt și directorul adjunct educativ, d-na Vrabie Lidia și d-na Pascari Tatiana, tot aici a donat bibliotecii liceului un set de manuale cu tentă religioasă.

Ora publică a fost constituită din două părți: Laboratorul de lucru “Dumnezeu-Sfînta Treime”, gestionat de protoiereul Andrei și partea festivă cu scenariul “Lumină din lumină”, la care au participat activ elevii claselor a XI-a. În cadrul activității a evoluat corul liceului “Datina”, dirijat de profesorul de muzică domnul Pascaru Andrei, care a fost la fel menționat cu diplomă de onoare. De asemenea a avut loc și o expoziție pascală, unde copiii și-au demonstrat măiestria, toți fiind apreciați la justa valoare, mai cu seama boboceii clasei a II-a B. La eveniment a participat și Dn Corneliu PREPELIŢĂ, inspector la Direcția Învățămînt Tineret și Sport, pe disciplina Religia.

La finele manifestării, Preasfinția Sa, Episcopul Petru a mulțumit tuturor pentru munca depusă în desfășurarea acestei activități, care a culminat cu un sfîrșit de succes și a ținut să încurajeze în continuare pe toți profesorii să își facă datoria cu plăcere și dăruire de sine, căci aceasta e menirea lor,” de a arde ca o lumînare care îi luminează pe alții, consumîndu-se pe sine”.

Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni

Filed in:

Articole relevante:

Tema familiei abordată cu studenții Facultății de Litere, USM Tema familiei abordată cu studenții Facultății de Litere, USM
Pelerinaj de studiu la mănăstirile Suruceni, Căpriana, Hâncu și Condrița Pelerinaj de studiu la mănăstirile Suruceni, Căpriana, Hâncu și Condrița
Conferință pe teme religioase la LT Holercani Conferință pe teme religioase la LT Holercani
”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera ”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 7438 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress