”Campusul universitar: o istorie în istorii” – tema conferinței de la USM

În seara zilei de miercuri, 31 martie, în cadrul serilor duhovnicești de la biserica USM a fost abordată tema: ”Campusul universitar: o istorie în istorii”.

Invitatul serii a fost profesorul și cercetătorul Ion Valer Xenofontov.

În contextul celor 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova și celor trei decenii de la redeschiderea bisericii din campusul universitar, s-a făcut o retrospectivă istorică a principalelor edificii din jurul universității, inclusiv a blocurilor actuale de studii.

Au fost prezentate edificiile social-culturale și personalitățile din ultimele două secole, precum și activitatea celor mai importante locașuri sfinte din centrul urbei.

Discuția a fost una vie și interesantă, cei prezenți fiind curioși să afle mai multe din istoria Chișinăului de altădată.

Filed in: Activităţi ASCO, Seri duhovnicești

Articole relevante:

Săptămâna religiei la Sălcuța Săptămâna religiei la Sălcuța
Discuții duhovnicești cu elevii L.T. ”George Călinescu” din capitală Discuții duhovnicești cu elevii L.T. ”George Călinescu” din capitală
Seminar cu elevii din Gimnaziul din s. Valea Mare Seminar cu elevii din Gimnaziul din s. Valea Mare
Conferință de totalizare: ”Mănăstirea Curchi – 250 de ani de Istorie și Spiritualitate Ortodoxă” Conferință de totalizare: ”Mănăstirea Curchi – 250 de ani de Istorie și Spiritualitate Ortodoxă”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress