Dumnezeule, m-ai învățat din tinerețile mele și eu astăzi vestesc minunile Tale
(Psalmi 70,18).
În dimineața zilei de sâmbătă, 1 octombrie, la biserica “Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, a fost oficiată o slujbă praznicală prilejuită de cea dea 65-a aniversare de la fondarea Universtității de Stat din Republica Moldova.
După Sfânta Liturghie a avut loc un Te Deum de mulțumire, iar tuturor celor prezenți la eveniment li sa distribuit literaură duhovnicească și cruciulițe.
La Universitatea de Stat din Moldova, după cum a remarcat în luarea sa de cuvânt parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului”, sfinţia sa protoiereul Octavian Moşin, studentului i se oferă posibilitatea să se pătrundă de credinţa în Dumnezeu, credinţă care îl ajută să depăşească toate greutăţile şi obstacolele ce-i stau în cale.
Este îmbucurător faptul că colaborarea dintre Universitatea de Stat şi Biserică de la an la an ia proporţii tot mai mari, acest lucru fiind subliniat atât de către conducerea USM, cât şi de către Pr. Octavian Moşin, ambele părţi căzând de acord că această conlucrare trebuie perpetuată şi întărită şi mai mult.
La final părintele Octavian Moșin i-a îndemnat pe toți studenții prezenți să mulţumească Domnului pentru toate succesele pe care le-au obţinut la învăţătură şi să nu uite să ceară şi pe mai departe ajutorul Atotputernicului.