Conferința ,,Cum să ai o relație reală cu Dumnezeu” la Gimnaziul din s. Brăviceni, r. Orhei

Cea dintâi dintre virtuţile teologice este credinţa în Dumnezeu. După mărturia Sfântului Apostol Pavel, „credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1).  Credinţa este sănătatea sufletului, este răsplată pentru lupta dusă cu necredinţa.  Fără credință nu putem înainta pe calea vieții, nu putem lupta împotriva răului şi a ispitelor.

Credinţa este un dar al lui Dumnezeu, care ne ajută să le dobândim și pe celelate precum dragostea, bucuria, pacea, bunătatea, facerea de bine, milostenia.

În acest context Instituţia Publică Gimnaziul Brăviceni a găzduit conferinţa: ,,Cum să ai o relație reală cu Dumnezeu”, ediția a-II. Conferința s-a desfășurat cu sprijinul și implicarea Preotului Paroh al bisericii ,,Sf. Onufrie” din s. Brăviceni, Roman Leu, protoiereul Iulian Rață, protopop al raionului Orhei, dna Croitor Tatiana, șefa Serviciului de asistență psihopedagogică din r. Orhei, consilieri locali, părinţi şi cadre didactice.

Credinţa înseamnă încredințarea în existenţa și ajutorul lui Dumnezeu, care se arată în viaţa noastră prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Către o astfel de relație cu Dumnezeu, bazată pe credință și dragoste, au fost îndemnați tinerii prezenți la eveniment.

sursa manastireacurchi.md

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Pelerinajul Tinerilor – bucuria de a fi cu Hristos Pelerinajul Tinerilor – bucuria de a fi cu Hristos
Vă invităm într-un nou Pelerinaj al Tinerilor! Vă invităm într-un nou Pelerinaj al Tinerilor!
Activități catehetice și misionare dedicate tinerilor din or. Ștefan Vodă Activități catehetice și misionare dedicate tinerilor din or. Ștefan Vodă
PRIETENIA – Tabără de vară organizată la Țarigrad PRIETENIA – Tabără de vară organizată la Țarigrad

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress