Citind din viaţa părintelui Arsenie Boca, care-mi este foarte drag, aflu că odată, pe când era copil, a primit bătaie de la tatăl său ca să nu mai piardă timpul, ceea ce i-a şi făgăduit cu lacrimi, lectia asta fiindu-i de folos toată viaţa.
O pierdere irecuperabilă. Asta reprezinta timpul folosit fără rost in viata noastră. Ţin minte că atunci când eram mai mic şi aveam timp berechet la dispoziţie şi mi se încredinţa ceva rezolvat, indiferent cât de simplu, tot timpul găseam altceva mai important de făcut decât, si amânam pe altă dată, pentru că…. eram ocupat cu pierderea timpului: ba la televizor, ba la calculator, o muzică, ba o întâlnire spontană cu prietenii, orice altceva numai aia nu.
Lucrurile s-au schimbat însă şi au apărut munca, familia, responsabilitatea în general, iar timpul a început să nu-mi mai ajungă pentru a le face pe toate fără prea mare efort. Iar atunci când am realizat că nu mai aveam timp la dispoziţie pe săturate, brusc am invăţat să-l preţuiesc, să-l drămuiesc, gândindu-mă cum am putut să-l irosesc până atunci pe nimicuri.
“Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.” (Ec.3:1)
Nimic mai adevărat. Este timp şi de şcoală, şi de muncă, de într-ajutorare, dar şi de odihnă, plimbare sau intâlnire cu cei dragi.
Însă ce-ar fi dacă am mai renunţa un pic din uitatul la televizor, din timpul generos de stat la calculator pentru jocuri şi internet fără masură, din uitatul in oglindă pentru a ne tot aranja, şi multe alte activităţi zilnice cu caracter „important”.
Poate că atunci am găsi 15 minute pe zi pentru a citi dintr-o carte, şi 5 minute de rugăciune seara fără grabă, sau 10 minute pentru a asculta un sfat, şi-atunci poate nu ne-ar mai trece uneori prin minte gândul…”De-aş putea întoarce timpul…”
(Dan, www.ortodoxiatinerilor.ro)
