O însemnătate adâncă şi plină de învăţăminte are pentru noi creştinii botezul lui Hristos prin scufundarea în apă a sfântului Său trup.
Sfantul Vasile cel Mare ne învaţă: “Înainte de a se pune început nou vieţii, trebuie să se pună capat celei vechi.”.
În chip văzut, dar tăinuit, Hristos i-a destăinuit fariseului Nicodim: “De nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Dar numai acela se poate naşte din nou în această viaţă, care a murit pentru omul cel vechi; sau, cu alte cuvinte, cel în care omul cel vechi, păcatos, a murit.
Numai înţelepciunea nemărginită a lui Dumnezeu era în stare să dezlege oamenii în chip atât de povăţuitor, şi cu folos, prin botezarea în Iordan. Numai această înţelepciune nemărginită, care vede trecutul şi viitorul întocmai ca şi prezentul, a fost în stare să lege începutul istoriei omeneşti de sfarşitul acesteia, şi să pună la un loc potopul care a înecat omenirea cea păcătoasă, cu scufundarea lui Hristos în apă. Numai această înţelepciune de negrăit prin cuvant poate, cu o singură privelişte, un singur semn, să spuna mai mult decât toate limbile omenesti de pe pămant. Pentru că întreaga cale a mântuirii noastre a fost arătată în lucrarea botezului lui Hristos în Iordan.
La botezul Domnul Iisus, când a ieşit din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El şi glas din ceruri zicând: “Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit“. Duhul nu a pogorât asupra lui Hristos pe când Se afla în apă, ci atunci când El a iesit din apă. Prin aceasta, înţelepciunea lui Dumnezeu caută să ne arate că Duhul lui Dumnezeu nu pogoară peste omul cel vechi, care este viu păcatului şi mort pentru Dumnezeu, ci numai asupra omului născut din nou duhovniceşte, care a murit pacatului si a inviat intru Dumnezeu.
Tot ceea ce s-a întâmplat la botezul lui Hristos, se întâmplă la botezul fiecăruia dintre noi. (Scriind despre botez, Sfantul Vasile cel Mare spune: “Domnul, care îndrumă vieţile noastre, a întemeiat pentru noi legămantul botezului, care are chipul morţii şi al vietii … apa este chipul morţii, a ducerii trupului la îngropăciune, şi Duhul însufleţeşte cu putere dătătoare de viaţă, care înnoieşte viaţa sufletelor noastre, ducând-o de la moartea păcatului la viaţa cea dintâi“).
Prin scufundarea în apă, noi murim cu Hristos, şi prin ieşirea din apă, noi suntem uniţi cu Hristos. În botezul Domnului stă începutul şi temeiul Sfintei Taine a Botezului creştin: apa îşi însuşeşte Harul Mântuitorului, dupa expresia Sfântului Proclu. “Hristos a sfinţit izvoarele şi a iluminat sufletele oamenilor”, noteaza acelaşi Sfânt Părinte. Căci Botezul nu este altceva decât o înnoire şi o iluminare a întregii fiinţe umane. Daca poporul lui Noe a nimicit neamul omenesc, apa botezului lui Hristos a chemat la viaţă pe toţi cei morţi în Adam.
Mereu şi mereu să reînoim în noi această aşezare a noastră, acest raport de ascultare, de lepădare de noi înşine, zicând mereu: Doamne, iartă-mă, Doamne, ajută-mă, Doamne, curăţeşte-mă din nou, pentru că sunt fiinţă căzătoare. Şi tot căzând şi ridicându-mă, aşa cum un om urcă un munte şi tot cade şi se ridică, dar nu se lasă, aşa este şi această lucrare continuă de curăţire şi limpezire a firii noastre. Pe care dacă nu o trăim aşa, nu avem cum să ieşim din această încrâncenată moarte în care mereu ne zbatem, pentru că nu facem voia lui Dumnezeu. Este evident că ne vom hărăzi morţii. Dumnezeu a venit să ne ridice din moarte. Prin ce? Prin lepădarea de păcatele noastre, prin lepădarea de neascultarea noastră, lucrarea dumnezeiască a veşniciei pe care Duhul Sfânt o pecetluieşte în noi prin Taina Sfântului Botez.
Calea aceasta a reînoirii noastre una este: a căinţei, a conştientizării ca am greşit, a întelegerii că fără a spune „Doamne, vie Împaratia Ta, facă-se voia Ta“, cuvinte fără de care nu putem să începem să simţim în noi lucrarea Duhului Sfânt.
Sfânta Treime să vă păzească întru mulţi şi binecuvântaţi ani, dăruindu-vă un praznic luminos. Amin.
Prot. Octavian Moşin
