Multi crestini se intreaba de ce este considerat fumatul un pacat. Ca doar nu-i pomenit in Biblie, spun acestia, si pe buna dreptate, pentru ca tutunul intra in Europa mult mai tarziu, pe la anul 1500. Dar asta nu inseamna ca obiceiul fumatului n-ar fi daunator vietii trupesti (dupa cum se precizeaza pe pachete) si, implicit, vietii sufletesti.
Patima cu pricina este una din cele mai raspandite printre tineri [1] si din nefericire din ce in ce mai multi nu o mai trateaza ca patima. E adevarat ca, pe langa problema dramatica a drogurilor, tutunul trece la prima vedere drept inofensiv. Dar a spune ca sunt rele mai mari nu inseamna ca relele mai mici nu mai au consistenta lor. Azi se spune mai mult ca oricand raului bine si binelui rau si asta-i cu adevarat grav.
De aceea gasesc ca trebuie sa lamurim in cateva cuvinte atitudinea crestina fata de trup. El nu mai este tratat cu simtul raspunderii, auzim deseori spunandu-se ca doar sufletul conteaza… Sfanta Scriptura ne invata: Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri? Caci ati fost cumparati cu pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 19-20). Fumand, pacatuim in trupul nostru care este templul Duhului. Despre Biserica, invatam ca este trupul tainic al lui Hristos, care este si “capul” ei [2]. Deducem de aici ca atitudinea pe care o avem fata de Biserica, privita ca institutie dar si ca locas, ar trebui sa o avem si fata de trupul nostru, care nu e al nostru pentru ca, ma repet, am fost cumparati cu pret.
Si oare cine dintre cei ce-si imbolnavesc trupul fumand, ar fuma si-n sfantul locas? E cazul ca omul contemporan sa-si redefineasca, acolo unde este necesar, atitudinea fata de trup. El e impreuna-lucrator cu sufletul la mantuire (de aici rostul ascezei trupesti: abstinenta, metaniile…) si apoi, transfigurat, impreuna-mostenitor cu el al Imparatiei vesnice.
Crestinii cred si marturisesc invierea mortilor [3], deci cum sa dispretuim oare trupul cu care noi vom invia? Cativa elevi imi marturiseau ca au renuntat la patima fumatului dupa ce au auzit la o manastire o persoana demonizata strigand: “Nu vreau tamaie, vreau tutun…”. Dar mult mai bine este pentru noi sa ascultam de glasul preotului decat sa plecam urechea la ce spun demonii prin nefericitii posedati. E nevoie de vointa de fier si lupta acerba pentru renuntarea la aceasta patima. Cine n-a avut patima tutunului nu cred ca poate intelege cu adevarat ce inseamna sa lupti sa te lasi. Din nefericita mea experienta personala pot confirma ca acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post (Matei 17, 21).
Marii parinti duhovnici contemporani canonisesc ca atare pe fumator, nu fac concesii. Au dragoste, mila si intelegere fata de crestin, dar nu si fata de pacatele lui. Parintele Teofil Paraian marturisea ca nu-l lasa pe fumator sa se impartaseasca si nici nu-l dezleaga de pacate, spunandu-i de obicei: “Ne intalnim cand nu mai esti fumator!”. Pravila bisericeasca a arhimandritului Nicodim Sachelarie condamna fumatul pe motiv ca “nu tine de foame, nici de sete, nici de caldura, ci e un obicei murdar, ruineaza sanatatea si se cheltuiesc banii munciti pe acest fum otravitor. Fumatul se canoniseste, ca si jocul de noroc, cu caterisirea (pentru preot) si afurisirea pentru mirean” [4].
Intalnim si la Cuviosul Siluan Athonitul o atitudine de respingere a fumatului. El povesteste ca in timpul unei calatorii cu trenul, un negustor il imbia cu o tigara. Il refuza respectuos, insa acesta incepe sa faca apologia fumatului. Intr-un sfarsit, Siluan s-a hotarat sa zica: “Domnule, inainte de a fuma o tigara, rugati-va, spuneti un Tatal nostru”. La aceasta negustorul a raspuns: “A te ruga inainte de a fuma, parca nu prea merge”. Raspunzand, Cuviosul Siluan facu aceasta observatie: “Asadar, orice lucru inaintea caruia cineva nu se poate ruga netulburandu-se, mai bine este sa nu-l faca”.
Laurentiu Dumitru
