Uneori este greu să împărtăşeşti durerea, mai ales să o scrii. Să ai grijă de cuvinte să fie bine aşezate, fiecare pe scăunelul lui, cu semnificaţia în mână, cu permisiunea de a-şi mai schimba sensul … şi cu buchetul de lăcrimile ce trebuie transmise. Însă indiferent de natura lor, trebuie să trezească pocăinţă.
Da! Să stiţi că până şi starea de bucurie trebuie să trezească pocăinţă; atunci când ea pluteşte pe o cale duhovnicească, dar mai ales când este emanată de grimasele patimilor noastre cărora le răspundem zâmbind; „semnăm contractul”, şi din robii Domnului care laudă numele Lui, ajungem robi nouă înşine ridicând patima în slăvi.
Poate greşesc, dar îmi permit să spun că diavolul nu este vinovat în faţa alegerilor pe care le facem. El este un simplu „reprezentant de vânzări”. Vine periodic cu broşura şi te pune să alegi.
A apărut un păcat nou (pentru tine) – Iubirea propriei fiinţe (Desfrânarea).
Din educaţia ta creştină, partea religioasă nu a contribuit la dezvoltarea ta, având în vedere slaba credinţă a părinţilor tăi, iar din educaţie au mai rămas televizorul, reviste pentru adolescenţi şi, să zicem, câteva rânduri din codul bunelor maniere.
Biserica? Mergi de Paşte pentru că sjuba se ţine noaptea şi are mai mult farmec cu lumânările aprinse, iar de Crăciun parcă nu are gust friptura dacă lipseşti. Ştiu ce vrei să spui … ai credinţa în suflet; chiar îţi faci semnul Sfintei Cruci când treci pe lângă o Biserică, dar îţi zic eu de ce. Deoarece vrei ca cei ce te observă să creadă că eşti un om bun şi astfel să le astupi clevetirile.
Vezi o bătrânică bolnavă care cerşeşte; mai să plângi de durere, numai că dacă îi dai din bânuţul tău, nu-ţi mai ajunge pentru revista preferată, plus că nu mai ai ţigări.
Ajungi la şcoală şi-ţi umpli banca de farduri. Un ochi ţi-l lipeşti de oglindă jumătate din zi, iar cu celălalt răsfoieşti o broşură de cosmetice.
Ora de religie. Clar! Timp liber – poţi să-ţi faci liniştită manichiura, sau chiar să pleci. După terminarea programului, stai două-trei ore în cafenea cu prietenele, apoi ajungi acasă, mănânci cât trei persoane deoarece nu a avut timp mama de dimineaţa să-ţi pună un sandviş şi înţepeneşti pe scaunul din faţa calculatorului cu tableta de ciocolată în gura. Discuţii despre: alţii … cluburi, haine, farduri, baieţi, mondenităţi, sexualitate …
Visezi la Făt Frumos în ale cărui braţe să te arunci, el promiţându-ţi iubirea eternă, iar tu crezându-l. De fapt această generaţie a dat naştere unor persoane lipsite de naivitate, care ştiu cu adevărat ceea ce vor de la viaţă, drept urmare susţii cu ardoare versurile melodiei :”Fetelor, să nu cedaţi din prima seară”. Deci să le fie clar, tu nu eşti genul „ăla” de fată, da?! Aşa că pentru o perioadă, cea mai de încredere prietenă rămâne revista. Ea niciodată nu este aceeaşi, mereu aduce un nou iz, un nou sfat pentru răsfăţul trupului tău. Şi uite aşa cazi în plasa malahiei.
Ce zice dracul? Numai o dată să încerci, să vezi şi tu cum este, că doar nu este păcat, nu eşti cu vreun băiat. Următorul pas este făcut de mama – cea mai bună din lume şi cea mai modernă, care te învaţă că (desfrâul) iubirea este lăsată de Dumnezeu pe Pământ, este un dar, aşa că nu ai cum să te măriţi virgină (oricum nu te ia nimeni) şi dacă nu vă potriviţi, ce te faci, divorţezi sau te duci cu altul? Şi-ajungi să zici: „Mama chiar are dreptate!”.
Of!!! Dac-ai căuta puţin adevărul. Se află în faţa ta, dar îţi sugerez să-l cauţi acum pentru a vedea cât de robită eşti, iar nu liberă să faci ce vrei, aşa cum tu crezi. Cuvintele mele nu te vor schimba. Ştiu asta. Dar Dumnezeu va vedea că eşti pe cale să-L abandonezi cu totul şi doar atât va trebui: să te lase o clipă cu ceea ce ai rămas – opţiunea de pe brosură, mai ştii? Şi dacă nu ai fi căzut … Dar ce s-a întâmplat cu tine de nu L-ai căutat mai întâi pe Hristos? Măcar în paralel cu cecelalte lucruri … măcar să asculţi ceea ce vrea de la tine.
Eşti aşa de murdară şi chinuită de aceste patimi care îţi secătuiesc puterile. Dacă este un act de iubire, de ce te împovorează? Ai impresia că ai rămas singură şi ca Dumnezeu ţi-a întors spatele; dar nu e aşa – vrea să vadă care este decizia ta finală.
Doamne, ce-am făcut?
El deschide braţele, tu la fel … iar când să Îl îmbrăţişezi, nu poţi. De ce? Pentru că nu Îl vezi pe El, ci groapa în care ai căzut. Eşti propria ta groapă. Te oglindeşti în mizeria în care trăieşti şi-ncepi să nu te mai suporţi. Sparge oglinda! Şi-o spargi.
Începi să te reinformezi schimbând sursele, astupând urechile la spusele prietenilor şi uite-aşa pui apă la rădacina mustrătoare de conştiinţă. Dai de site-ul nostru, faci un rezumat la rubrica – Întreabă Preotul – şi ce afli? Că trebuie să ai un duhovnic şi te spovedeşti regulat. La asta chiar nu te-ai gândit!
De aici începe eliberarea, din mărturisirea păcatului, din începutul nostru de micşorare în faţa a toată creaţia. Smerenia ne topeşte îndrăzneala şi ne dă lacrimi, şi ne mângâie; ne dă nădejde întru mila lui Dumnezeu.
Nu există o aşa-zisă credinţă din sufletul tău, căci dacă este lipsită de fapte, cu ce te mângâie? Te-ai închinat altora şi nu Bisericii, pentru a-ţi camufla viaţa dezordonată pe care o trăieşti. Ai ţinut mai mult la iubirea de sine decât la pâinea unei bunicuţe nemâncată de cine ştie câte zile … nu mai continui – să nu crezi că ţin neaparat să te tulbur.
Nu dispera! Mulţumeşte-i Domnului că ţi-a dăruit vederea cea bună astfel încât să poţi lupta pentru câştigarea mântuirii. Nimic nu este pierdut, numai să ai căinţă şi să nu mai săvârşeşti aceste păcate.
Însă cel mai important … nu uita de duhovnic! Fără ajutorul său n-ai să obţii îmbrăţişarea.
„ …iar acum dute! Eu sunt cu tine!”
Din dragoste pentru aproapele,
RamonaBV
Material preuat de pe: http://ortodoxia.md/
