Dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc a prezentat cartea “Constantin N. Tomescu. Jurnal din viața mea”

Miercuri, 6 noiembrie, în cadrul serilor duhovnicești din cadrul bisericii USM a avut loc o întâlnire de suflet cu dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc, secretar ştiinţific la Institutul de Istorie din Chișinău.

În cadrul serii a fost comemorat profesorul Constantin Tomescu, un reputat teolog și istoric, care după anul 1918 s-a stabilit cu traiul la Chișinău și a ocupat importante funcții didactice și administrative în cadrul eparhiei.

Dna Silvia Corlăteanu-Granciuc a cercetat viața și activitatea acestei ilustre personalități, prezentând memoriile regretatului prof. C. Tomescu, pe care le-a adunat într-un volum de peste o mie de pagini.

Doamna conferențiar a relatat din copilăria și adolescența profesorului, despre legătura sa cu marii ierarhi ai vremii, în special Nicodim Munteanu și Visarion Puiu, precum și despre suferințele prin care a trecut în urma politicii regimului comunist.

Constantin Tomescu a deţinut și funcţia de director al Cancelariei (secretar general) Arhiepiscopiei Chişinăului şi consilier cultural, desfăşurând o intensă activitate didactică, în special ca titular la Catedra Istoria Bisericii Ortodoxe Române de la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941), fiind primul prodecan al Facultăţii de Teologie, membru din partea mirenilor în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Chişinăului şi în Congresul Naţional Bisericesc. Împreună cu Toma Gh. Bulat, a întemeiat şi condus activitatea „Arhivelor Basarabiei”, revistă de istorie şi geografie (1929-1938). A colaborat la „Luminătorul”, „Misionarul” şi „Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti” din Chişinău.

Prin contribuțiile și memoriile acestui om de aleasă cultură și cu importante funcții în administrația bisericească a vremii, aflăm date inedite din istoria și viața spațiului pruto-nistrean interbelic.

Grație cercetoarei dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc această personalitate este scoasă din anonimat și începe a fi cunoscută istoricilor și teologilor contemporani.

A consemnat Pr. Octavian Moșin

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Pelerinajul Tinerilor – bucuria de a fi cu Hristos Pelerinajul Tinerilor – bucuria de a fi cu Hristos
Vă invităm într-un nou Pelerinaj al Tinerilor! Vă invităm într-un nou Pelerinaj al Tinerilor!
Activități catehetice și misionare dedicate tinerilor din or. Ștefan Vodă Activități catehetice și misionare dedicate tinerilor din or. Ștefan Vodă
PRIETENIA – Tabără de vară organizată la Țarigrad PRIETENIA – Tabără de vară organizată la Țarigrad

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress