Cu ajutorul Lui Dumnezeu, anul acesta, Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” din orașul Ștefan Vodă a organizat ediția a VII-a a taberei de vară pentru copii și tineri.
Tabăra s-a desfășurat în perioada 22-24 iulie 2022 și a adunat peste 100 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani. Pe tot parcursul taberei copiii au fost ghidați de o echipă de formatori și mai mulți voluntari, toți fiind îndrumați și susținuți de preotul Ioan Apostol, parohul bisericii.
Printre copiii care s-au bucurat de activitățile interesante din cadrul taberei au fost și copii refugiați din Ucraina.
În calitate de parteneri au fost prezenți: AO SOROPTIMIST Ștefan Vodă, Primăria Ștefan Vodă, PROGRESS ACADEMY, AO „PRO VIITOR”, Unitatea de Pompieri și Salvatori Ștefan Vodă și Biblioteca Publică Orășenească Ștefan Vodă.
Scopul taberei a fost de a semăna în inimile copiilor dragostea față de Dumnezeu, de semeni și apropierea de Biserică prin cunoașterea virtuților care ne desăvârșesc, de altfel și tematica taberei a fost „DRAGOSTEA E DUHUL SFÂNT, ASTA-I PACEA PE PĂMÂNT ”.
În primele două zile, copiii au parcurs următoarele ateliere: atelierul de pictură – „Arta în culori”, atelierul de engleză – „Have fun in English”, atelierul de catehizare – „Atingem strunele sufletului”, atelierul de creație – „Hand-made” (suvenire pentru părinți), atelierul Pompieri și Salvatori – „Viața are prioritate”, atelierul de gândire, incluzând jocuri sociale, atelierul „Educația prin film” și atelierul „Dulcegării cu bucurii”.
Ultima zi din tabără, duminica, a fost cea mai frumoasă pentru copii pentru că au petrecut-o împreună cu părinții. Au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, s-au mărturisit, s-au împărtășit, apoi împreună cu toată familia au participat la multe activități în aer liber.
Alături de copii și părinți a fost și interpretul de muzică populară Ion Migalatiev care a venit cu multe surprize muzicale.
Tabăra s-a încheiat cu înmânarea diplomelor de participare, iar copiii la rândul lor au mulțumit părinților și preotului Ioan pentru ziua frumoasă petrecută împreună, apoi le-au oferit părinților câte un dar pregătit cu mânuțele lor în primele zile de tabără.
Părintele Ioan le-a mulțumit tuturor creștinilor și părinților care au ajutat la organizarea acestei frumoase tabere.
Organizatorii aduc sincere mulțumiri AO SOROPTIMIST pentru ajutorul financiar oferit pentru buna desfășurare a taberei care a semănat bucurie și împlinire sufletească copiilor și părinților, precum și tuturor creștinilor din cadrul parohiei Sfântul Ioan Botezătorul care au contribuit la bunul mers al taberei.
Sursa: Protopopiatul Ștefan-Vodă