În seara zilei de 20 iunie, la biblioteca ”Alba Iulia” din sectorul Buiucani al capitalei a avut loc lansarea a trei cărţi care au ieşit de sub tiparul editurii “Cu drag” în această primăvară.
La eveniment au fost prezenţi autorii şi ostenitorii care au muncit pentru ca volumele să vadă lumina tiparului, precum şi reprezentanţi ai intelectualităţii chişinăuene.
Prima lucrare prezentată a fost „Pentru cei ce cred în Dumnezeu şi nu ştiu ce au de făcut cu credinţa lor mai departe”, semnată de “Roaba lui Dumnezeu NIKA”, este o traducere din literatura duhovnicească rusă realizată de doamna Viorica Olaru-Cemîrtan, doctorand în știinţe umanitare.
Roaba lui Dumnezeu Nika şi scrierile ei sunt încă o confirmare a cuvintelor Mântuitorului către ucenicii săi: „Eu sunt Cu voi până la sfârşitul veacului.” Acest caz e un exemplu de lucrare a Duhului Sfânt, care au avut loc cu creştinii care doresc să-L cunoască pe Dumnezeu, au încredere în El, nădăjduiesc în El şi Îl iubesc.
Cea de a doua apariţie editorială a fost romanul pentru tineri “Egipteanca”, inspirat din viaţa Sfintei Maria Egipteanca, prezentat de autorul acesteia Arhimandritul Augustin (Zaboroşciuc) de la Mănăstirea Curchi.
La baza acestui roman s-a pus experienţa dureroasă a două suflete ce au încercat să meargă pe căi diverse spre Dumnezeu în speranţa dobândirii liniştii sufleteşti. Romanul este dedicat tinerilor şi celor care râvnesc spre o viaţă înduhovnicită.
“Poate că acest roman îi va sugera cuiva calea cea dreaptă, îi va deschide (măcar şi unei singure persoane!) ochii sufletului spre ieşirea din starea de păcat… Ar fi ceva minunat, un lucru de nespusă valoare! Deşi despre Sfânta Maria Egipteanca s-a scris mult în Ortodoxie şi s-ar părea că deja cunoaştem “totul” despre ea şi despre ceea ce a voit Domnul să ne spună prin viaţa ei, autorul abordează în roman subiectul într-o viziune neaşteptată. De ce spun “neaşteptată”? Pot răspunde doar printr-o altă întrebare: Se povesteşte oare sentimental? Se lasă el explicat total până la urmă? Până ne vom edifica de-a binelea în problema aceasta, aş zice, “în problema veacurilor”, vă îndemn să o rugăm pe Sfânta Maria Egipteanca să ne primească şi pe noi în “pustiul” ei – de unde, oricât ar părea de paradoxal, ne vom întoarce, la sigur, refăcuţi şi curăţiţi. Lectura unei asemenea cărţi ne întăreşte surprinzător în iubirea lui Dumnezeu şi pentru oameni” menţionează în prefaţa romanului Schimonahul Irineu (Pânzaru) de la Sf. Mănăstire Curchi.
Ultima, dar nu cea din urmă carte prezentată, a fost albumul genealogic „Călăuza familiei”, conceput asemenea unei cronici a neamului, menită să însumeze cele mai valoroase informaţii despre strămoşi, dar şi să transmită gânduri utile urmaşilor. Această lucrare a fost prezentată de către domnul Petru Șarcov, directorul editurii “Cu drag”.
Astăzi, când majoritatea contemporanilor noştri nu-şi cunosc decât bunicii şi străbunicii, e nevoie, mai mult ca niciodată, să amintim şi să-i îndemnăm pe compatrioții noștri să nu uite de neamul său. Ca răspuns la această meteahnă a noastră vine „Călăuza familiei” – un minunat album ce-şi propune să fie o „cronică a neamului” celui în mâinile căruia poposeşte. Croit în migăloasă muncă de peste 20 de ani, albumul a văzut recent lumina tiparului. Acesta este alcătuit din cinci capitole: “Arborele genealogic. Tradiţii şi sărbători de familie”, “Grijile zilnice şi banii familiei”, “Sănătatea familiei”, “Munca şi odihna” şi “Imaginea noastră”. Încă din prima pagină posesorul albumului este întâmpinat cu un îndemn din partea autorilor: „Între pereţii acestei cărţi se va clădi viaţa unei familii, expusă cu grijă şi cu respect faţă de cei ce au fost, şi cu dragoste pentru cei ce vin.”
Ne bucură faptul că prin mijlocirea iubitorilor de a scrie cronici despre familiile în care s-au născut, acest album, care vine ca un imbold de a ne cunoaşte rosturile prin descoperirea înaintașilor şi cinstirea lor. În acest context sunt foarte actuale cuvintele regizorului creştin Andrei Tarkovski: „Trebuie să crezi în izvoarele tale, în rădăcinile tale. Să ştii de unde vii şi încotro te îndrepţi, pentru ce trăieşti.”
Dna Angela Levința, moderatoarea întâlnirii, a mulțumit celor prezenți pentru dragoste și deschidere, menționând că astfel de întâlniri sunt ziditoare de suflet și deschid noi orizonturi în spiritualitatea noastră creștină.