Festivalul Internaţional Coral „A ruginit frunza din vii”, la cea de a IV-a ediţie

Ediţia din acest an a binecunoscutului festival a fost găzduită de biserica Universităţii de Stat din Moldova „Întâmpinarea Domnului”. În cadrul evenimentului au participat şase colective din diferite ţări care şi-au prezentat programele la secţiunea „muzică sacră”.

Festivalul a fost deschis cu citirea cuvântului de salut al Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir, de către părintele Nicolae Ciobanu, Consilier Cultural al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove. În mesaj se menţionează: „Muzica corală este cu adevărat o armonie dumnezeiască. Cuvântul rostit zideşte, dar cuvântul cântat uneşte. Corul ne poate ajuta să avem o legătură puternică cu Dumnezeu. Iată de ce Biserica a încurajat şi încurajează muzica corală.
Ne bucurăm că atâtea voci tinere, copiii noştri care în această perioadă sunt deosebit de agresaţi de diferite probleme, de multe ispite, găsesc timp să se aplece asupra muzicii, s-o cunoască şi să ne aducă frumuseţile ei, dăruită şi binecuvântată de Dumnezeu pentru a ne ajuta să ne apropiem de El şi să-L cunoaştem mai bine.

Dumnezeu să binecuvânteze strădaniile organizatorilor, ale dirijorilor şi membrilor acestor grupuri corale.”

Programul de muzică sacră a demarat cu prestaţia corului de copii „Ihos”, din Iaşi, care nu este prima dată la Chişinău, interpretând următoarele lucrări muzicale: „Miluieşte-mă Doamne”, „Dragostea mea”, pe versurile lui Grigore Vieru, „Colindul Sfântului Andrei” şi „Lumină lină”. Colectivului din Iaşi i-a urmat corul „Bunavestire” din s. Sălcuţa, r. Căuşeni, condus de către părintele Nicolae Jelihovschi, un binecunoscut maestru al artei corale, care a interpretat următoarele compoziţii: „Şi era la ora şase”, „Lăudaţi pe Domnul” şi cântările psaltice -„Veniţi toţi” şi „Pre tine te lăudăm”. A urmat corul de bărbaţi „Peuniki” din Brest, Belorusia care a prezentat numerosului public următoarele cântări: „Utverdi, Boje” şi „Blagoslovi, duşe”. Corul de tineret „Cantabile” a interpretat lucrările „Pe tine te lăudăm”, „Înnoieşte-te Ierusalime” şi „Da ispravitsia moltiva moie”. Programul serii a fost încheiat de corul de tineret „Lira” din capitală care a interpretat piesele „Doamne strigat-am către Tine”, „Pre Tatăl” şi „Întru numele Domnului”. Corul cameral „Rapsodia” din Chişinău a interpretat „Tatăl nostru”, „Spasi liudi tvoia Gospodi” şi „Mulţi ani”, în aranjamentul lui V. Ciolac.

Numerosul public ce a fost prezent la acest eveniment de suflet denotă interesul chişinăuienilor pentru muzica sacră care a fost interpretată de colective corale ce deja şi-au creat un nume în acest sens, lucru observat şi de către părintele Nicolae Ciobanu, care în calitatea sa de Consilier Cultural Mitropolitan a mulţumit tuturor participanţilor pentru prestaţia excelentă, manifestându-şi speranţa că această frumoasă intenţie de a reuni sub cupolele unui locaş sfânt mai multe coruri care aduc publicului frumuseţea cântărilor duhovniceşti va avea o lungă continuitate.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

One Response на "Festivalul Internaţional Coral „A ruginit frunza din vii”, la cea de a IV-a ediţie"

  1. Dan says:

    Corul Cantabile de ce nu e postat?

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2066 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress