Ieromonahul Savatie (Baștovoi) a conferențiat la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM

În seara zilei de 9 mai la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM, în cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox, a fost oficiată slujba Acatistului Sfântului Duh, pentru luminarea minţii şi reuşită la învăţătură. Slujba a fost săvârșită de către un sobor de preoți în frunte cu Părintele Savatie Baștovoi, după care a avut loc o discuţie tematică la tema: „Pentru cine a Înviat Hristos?”.


Părintele Savatie s-a adresat tinerilor cu un cuvânt de învățătură despre Învierea lui Hristos:
“Astăzi multă lume, chiar și dintre cei care se numesc creștini nu cred în Înviere. Cred într-un Dumnezeu Atotputernic, în puterea divină, dar nu acceptă Învierea.

Sf. Apostol Pavel spunea: „Dacă Hristos nu ar fi înviat, zadarnică ar fi credinţa noastră!” Așadar, Învierea Domnului este minunea care ne readuce la viaţă, schimbarea fiecăruia dintre noi. Şi ca această schimbare să fie una adevărată, trebuie să începem fiecare cu el însuşi, să curăţim, cum zice Apostolul, „cele dinăuntru ale noastre”, să căutăm să ne aducem în fiecare zi în faţa aproapelui nostru o persoană mai înţelegătoare, mai bună, mai deschisă.

În sfintere lăcașe şi nu numai acolo, suntem chemaţi să trăim prin rememorarea faptelor petrecute atunci, momentele în care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, aduce în faţa omenirii întregi suprema dovadă de dragoste: jertfa de sine.

Sublimul acestui fapt rezidă tocmai din exemplul personal, Învăţătorul Lumii înţelege, sau mai bine spus ne ajută să înţelegem că, în faţa Adevărului, nu există o altă cale. Hristos, prin jertfa Sa, cu mâinile întinse pe Cruce a îmbrăţişat lumea întreagă!

Pe acest Dumnezeu, care este iubire, noi îl mărturisim sau îl tăgăduim prin faptele noastre de zi cu zi. E întuneric în viaţa noastră? Înseamnă că l-am închis şi l-am îngropat pe Dumnezeu în noi într-un gest de egoism. Dar Dumnezeu nu moare! Este doar închis în noi! Ne dorim cu adevărat să mergem spre Lumina cea mântuitoare? Trebuie să ne scuturăm cu fermitate de acest egoism care ne îngroapă şi să-l lăsam pe Dumnezeu să vieze întru noi. Iar când Viaţa care a dat şi dă viaţă este întru noi, putem fi cu adevărat nemuritori! Spre acest lucru am fost creaţi şi suntem chemaţi să trăim!”

A urmat lansarea cărţii „Fuga spre câmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă”, părintele relatând succint mesajul acestui roman:
“Fuga spre câmpul cu ciori este povestea unei iubiri zbuciumate dintre un tată propagandist al ateismului științific și un fiu monah.

Jertfa avraamică este rasturnată: tatăl renunță la fiul devenit credincios pentru a ramâne fidel ateismului pe care l-a slujit toată viața.
Romanul, scris la persoana întâi, abundă în detalii de mare intimitate și sinceritate, motiv pentru care publicarea ei a devenit posibilă doar după moartea tatălui.

Cartea apare în aceeași perioadă în care un alt roman semnat de autor, tratând tema copilăriei și a propagandei ateiste, Iepurii nu mor.
Cele două cărți nu se intersectează, ci doar se completează reciproc.
Fuga spre câmpul cu ciori… nu este așadar o continuare la Iepurii nu mor, ci mai degrabă o carte soră, zugrăvind împreuna tabloul vieții într-o lume din care Dumnezeu a fost izgonit.”

La final tinerii au avut posibilitatea să-i adreseze părintelui Savatie întrebări legate de viața duhovnicească, la care părintele a răspuns cu multă îngăduință și dragoste.

La întrebarea unei tinere: “Părinte Savatie, cum ați ajuns la Ortodoxie?” Părintele a răspuns foarte convingător: “Cercetând tot felul de religii și curente filosofice, nu am găsit o credință asemănătoare celei ortodoxe, în care însuși Dumnezeu să se jertfească pentru mine…”

La finalul întâlnirii Ierom. Savatie a mulțumit tinerilor prezenți pentru interesul viu față de Credința Ortodoxă, urându-le să urmeze Evanghelia întocmai cum au urmat-o Sfinții Apostoli, iar dragostea frățească să nu se stingă niciodată.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress