Întâlnire cu copilul din noi – în dialog cu Monica Pîrlici

12699186_562444000584543_2138309397_oBiserica ,,Întâmpinarea Domnului’’ de la USM a găzduit numeroși oaspeți în cadrul Serilor Duhovnicești. Pe data de 10 februarie, am avut parte de o premieră. În fața enoriașilor a avut îndrăzneala să vorbească o copilă de 13 ani. Este vorba de Monica Pârlici, cunoscută de întreaga Moldovă pentru victoria de la ,,Moldova are talent’’.

Personalitatea și inocența acestei domnițe au intrigat un număr impunător de tineri care  s-au grăbit să ajungă la biserică. După tradiționalul Acatist al Sfântului Duh am avut ocazia să ne întâlnim cu sinceritatea, entuziasmul și talentul concentrat într-un suflet atât de tânăr.

Aflată la vârsta descoperirilor, a frământărilor, a întrebărilor și a răspunsurilor, Monica ne-a împărtășit din reflecțiile sale despre valoarea familiei, locul dragostei, al studiilor, valoarea prieteniei în viața omului. Această discuție s-a dovedit o întâlnire cu copilul din noi, o amintire a tuturor visurilor și speranțelor pe care le-am plămădit cândva în mintea noastră.

Tânăra, recent devenită orășeancă, a recunoscut că viața de la țară este mai armonioasă, mai caldă, căci acolo oamenii își dau binețe, iar în oraș oamenii nu se mai salută reciproc, nu-și mai observă aproapele, e mai multă indiferență.

În contextul migrărilor în masă, Monica a manifestat spirit patriotic, convingându-ne că fiecare plecare din țară este un pas înapoi pentru Republica Moldova, și fiecare din noi poate da un plus de valoare acestei țări, contribuind prin propria activitate.

Din această discuție am ajuns la concluzia că trebuie să ne găsim scopul în viață, să-l urmăm, să nu irosim timpul, să ne dedicăm studiilor, dezvoltându-ne personalitatea și în toate să-L avem alături pe Dumnezeu.

Invitata noastră ne-a ținut atenți prin sinceritatea cu care vorbea, prin bogăția verbului, după care se pot desluși o mulțime de cărți lecturate, prin talentul actoricesc. Alături de Monica ne-am bucurat să-i avem pe tatăl și sora ei.

Atât timp cât există tineri curați, instruiți, entuziasmați, dornici de a se realiza și de a sluji oamenilor din jur, biserica, societatea au pe ce se sprijini, au pentru cine să-și continue truda.

Îi dorim Monicăi Doamne ajută în continuare, realizări frumoase și oameni devotați alături !

Ținem să împărțim mai departe versurile deosebite de care ne-am delectat în această seară:

Ion Druță – Rugă albă

Curățe-ne, Doamne casa și masa,

și duhul, și trupul, de toate rătăcirile,

de toate păcătuirile,

de toate nelegiuirile,

așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă,

un singur drum,

o singură dragoste  și o pâine rotundă pe masă.

~

Izbăvește-ne, Doamne,

de străvechiul nostru blestem,

de a porni peste tot,

și nu a ajunge nicăieri,

de a încărca mai mult decât putem duce,

de a le începe pe toate,

și a nu duce nimic până la capăt.

~

Scoală-ne, Doamne în zori,

și trimite-ne la muncă,

la munca cea care nu atât pentru tine,

cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup,

cât pentru suflet.

~

Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie,

așa încât spre seară întorși acasă,

împăcați cu sine și cu lumea din jur,

să cinăm cu ceea ce ni s-a dat –

pâine și apă.

~

Atât de la Domnul.

Filed in: Activităţi ASCO, Seri duhovnicești

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress