De la începutul lumii şi până în zilele noastre, omenirea luptă cu puterea întunericului, binele se luptă cu răul şi adevărul se luptă cu minciuna. În etapa actuală umanitatea se străduieşte să caute un sens celor ce se întâmplă în viaţa cotidiană. Caută justificări şi dacă nu le găseşte în credinţa dreaptă, atunci se retrage într-o lume imaginară, în care găseşte nişte “paradisuri artificiale”, fiind mereu obsedată de existenţa unui întreg nevăzut misterios care o influenţează.
Sumedenia sectelor şi grupărilor religioase care s-au infiltrat şi au contaminat omenirea, unele fiind mai fanatice şi mai periculoase, au apărut din diverse practici oculte. Acestea îşi ademenesc membrii printr-o pretinsă “descoperire” a unei lumi ascunse. Astfel, fondatorii acestor secte caută încontinuu să-şi mărească numărul de adepţi. Pentru a explica unele lucruri neobişnuite şi pentru a obţine ajutoare, care de fapt pot fi dobândite doar de la Dumnezeu, omul cu lânceda sa credinţă începe a ignora cultul divin. De obicei, acest cult este înlocuit cu nişte practici misterioase inexistente, devenind un superstiţios.
Nu fi curios să afli viitorul, ci cu folosinţă dispune de prezent
După învăţătura Sfinţilor Părinţi, omul poate acţiona din propria voinţă, din voia lui Dumnezeu şi din voia celui rău. În subconştientul omenesc, de unde izvorăsc toate gândurile, cel rău acţionează prin insuflarea diferitelor gânduri şi dorinţe false şi iluzorii, sădind îndoiala, ca omul “nu cumva crezând să se mântuiască” (Luca 8, 12). Mai ales cei necredincioşi şi cu o credinţă slabă au un conştient şi un subconştient deschis direct influenţei diabolice.
Prin practicile oculte, care se împarte într-o mulţime de despărţituri, fiecare având mai multe ramificaţii, puterea demonică acţionează prin mijlocitorii săi – vrăjitori, ghicitori, astrologi şi magi care pretind că ar cunoaşte ceea ce este necunoscut în natură şi în sufletul omenesc.
Dorind să cunoască viitorul, să învingă fără nici un efort greutăţile vieţii, omul apelează la diferite învăţături care vin de la cel rău. Sfântul Vasile cel Mare ne îndemna: “Nu fi curios să afli viitorul, dar cu folosinţă dispune de prezent. Ce folos a prevedea dacă viitorul îţi va aduce ceva bun? El va veni, măcar că tu vei şti din timp. Dar dacă viitorul va fi cu durere, de ce din timp să te mâhneşti? Vrei să te convingi în viitor? Înfăptuieşte cerinţele Legilor Evanghelice şi vei fi fericit”.
Ghicitul în stele este minciună şi zăpăceală
O foarte veche practică, apărută încă în antichitate, ce mai târziu a ajuns chiar la rang de ştiinţă, este astrologia, care presupune că s-ar putea prezice destinul oamenilor şi al omenirii după poziţia astrelor sau după unele fenomene cereşti. Această pseudo-ştiinţă nu poate fundamenta o judecată ştiinţifică asupra viitorului. S-ar părea că soarta omului sau caracterul lui ar depinde de poziţia stelelor. “Ce-ar însemna ghicitul în stele? Nu este altceva decât minciuna şi zăpăceala după care totul se petrece întâmplător şi fără sens” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Din cadrul acestei practici, cultivată cu străduinţă în vechime, s-a născut astronomia şi meteorologia. Prin astrologie astăzi se poate înţelege numai partea ei divinatorie. O formă populară de astrologie este horoscopul, în alcătuirea căruia conştient sau inconştient se apelează la puterea demonică. Având însuşirile îngerilor, diavolii cunosc anumite lucruri la care omul nu are acces, mai ales cele referitoare la viitor. Însă diavolii nu sunt a toate cunoscători, fiindcă atotştiinţă este o însuşire numai a lui Dumnezeu.
Cunoscând foarte bine situaţia Universului (Iov. 2, 2), unele împrejurări legate de cele ce se vor petrece şi fiind capabili de a face observaţii asupra caracterului oamenilor prin influenţa lor, astrologii devin “atotştiutori”. După mărturisirea unor astrologi mai “iscusiţi”, la alcătuirea horoscopului ei primesc informaţii mai adevărate prin contactarea “Învăţătorului mondial Ashtor” – de unde şi rezultă unele consecinţe între prezicerile horoscopului şi realitate.
Spiritele care vorbesc sunt nişte scamatorii
Prin nişte proroci le fel de vechi după existenţa şi utilizarea lor, ce încearcă a lua legătura şi a obţine cunoaşterea unor lucruri ascunse prin diferite experienţe de “comunicare” cu spiritele (sufletele) celor morţi. Această “legătură” se face prin intermediul unei persoane alese, care pretinde că stă în directă “comunicare” cu spiritele, fie în stare de veghe, fie în stare se somn hipnotic. Spre exemplu, în limbajul spiritist – mediul “cedează” învelişul său material (corpul) unui spirit spre a se manifesta.
Fenomenele spiritiste de mişcare a obiectelor în timpul procesului se explică prin existenţa unor forţe biomagnetice, pe care le posedă într-o măsură mai mare sau mai mică fiecare om. Spiritiştii, însă, le dezvoltă prin anumite antrenamente sau le primesc apelând la forţele întunericului. Povestirea sau descrierea anumitor evenimente petrecute, dar care par a fi necunoscute de el în stare de veghe, îşi are explicaţia în subconştientul “mediului” folosindu-se practicile de clarviziune şi telepatie. Spiritele care “vorbesc” sunt nişte exprimări inconştiente ale acestui mediu şi ale asistenţilor lui sau, de multe ori, pot fi şi scamatorii ale medicilor. Aceste practici în vechime erau cunoscute la toate popoarele, ele însă au fost interzise cu asprime încă în Legea Veche, ca fiind contrare religiei date de Dumnezeu (Deut. 13, 9-12).
Toate tipurile de magie apelează la puterea întunericului
Vrăjitoria, ca atare, cuprinde în sine majoritatea practicilor oculte. O denumire mai nouă a vrăjitoriei este cea de magie. În dependenţă de scopul său, de a face bine sau rău, magia primeşte numele de albă sau neagră.
Magia neagră urmăreşte a face rău cuiva sau a obţine ceva cu ajutorul diavolului şi este un păcat grav. La fel şi magia albă trebuie dezaprobată, căci la fel apelează la puterea întunericului pentru a obţine ceva. Deşi s-ar părea la prima vedere că magia albă este îndreptată spre a face bine, practicarea ei îl îndepărtează pe om de Dumnezeu şi duce la slăbirea credinţei. La ultimul congres al vrăjitorilor, care s-a ţinut în Spania, acestor două tipuri de magii – albă şi neagră – li s-au mai adăugat încă două, şi anume: cea roşie – folosită în tainele dragostei şi cea verde – spre “tratarea bolilor”.
Practicarea tarotului duce la nenorociri
Practicile magice întrebuinţează talisamne, ierburi, pietre, parfumuri speciale, descântece, farmece etc. În unele cazuri ajungând chiar la un cult al diavolului, omul îşi pregăteşte osândă veşnică.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: “Nu apelaţi la vrăjitori, chiar fiind ademeniţi de alţii… Dacă veţi cădea pradă vrăjitoriei, veţi fi nedemni de bunăvoinţa şi mila lui Dumnezeu şi prin aceasta vă gătiţi numeroase nenorociri”.
Ghicirea cu ajutorul cărţilor de joc, tarotul, poate fi explicată prin apelarea conştientă sau inconştientă la puterea celui rău din partea ghicitorului. Este însă falsă generalizarea că toate ispitele şi toate faptele rele vin de la diavol, dar la fel de greşit este a nu lua în consideraţie că această putere demonică poate să intre în acţiune.
“Feriţi-vă de prepararea ierburilor, de vrăjitorii, de ghiciri, de păstrarea talismanelor, acestea nu sunt altceva decât legături cu cel viclean” (Sf.Efrem Sirul).
Visele nicidecum nu sunt profetice
Visele pot fi mijloace prin care Dumnezeu vorbeşte omului, dar de obicei ele se nasc în subconştient şi nicidecum nu pot fi profetice, adică de prevestire a viitorului. Din punct de vedere fiziologic, savanţii afirmă că visele pot fi diferite şi nu sunt altceva decât o gândire a vieţii. Există vise-amintiri, vise-dorinţe, vise-coşmaruri şi altele, însă este greşită învăţătura existenţei viselor de însemnătate “prevestitoare”. Sfântul Ioan Gură de Aur arată visul ca “o mişcare a minţii în nemişcarea trupului”. “Visele ce ne vestesc nouă munca şi judecata sunt de la Bunul Dumnezeu, iar dacă vor veni cu deznădejde, acelea sunt de la diavol. Diavolul slavei celei deşarte şi a mândriei, pe cei slabi de minte în visuri şi în vedeniile sale înşelătoare îi face proroci. Când vom începe a ne pleca diavolilor şi a crede visurilor, apoi deşteptaţi fiind, ei ne batjocoresc”. Ne pot ispiti de a crede în vise şi prin cunoştinţele lor de “sus” şi de “jos” (Iov. 2, 2). “Dacă un frate de-al tău, aflat într-o localitate îndepărtată, se va porni la tine, diavolii care văd şi aud acest lucru se vor arăta în vis ţie şi îţi vor spune aceasta. Iar când se va întâmpla de mai multe ori acest lucru, te vei încrede în vise şi descoperirile tale” (Sf. Antonie cel Mare).
Despre deşertăciunea viselor şi a vrăjilor găsim o învăţătură cuprinzătoare în Sfânta Scriptură la Înţelepciunea lui Isus Sirah: “Deşarte nădejdi şi mincinoase îşi face omul cel neînţelept să-şi iasă din fire ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa şi cel care crede visurilor”.
Hipnoza nu este o superstiţie, ci un fapt natural
O practică, care pretinde că ar putea afla caracterul omului, ar putea ghici destinul cuiva după forma mâinii, a degetelor, a unghilor, a liniilor din palmă este chiromanţie. Bineînţeles că între trupul şi sufletul omului este o legătură însă nu în aşa măsură ca să se poată arăta caracterul, cu atât mai mult viitorul omului.
O veche practică este şi hipnoza, care însă nu este o superstiţie, ci un fapt natural de la care a apărut ştiinţa psihologică, care în prezent are anumite ramuri de activitate şi de influenţă asupra psihicului omului, a copiilor în procesul de instruire şi educaţie. În medicină prin intermediul lecţiilor, al discuţiilor se explică bolnavului motivele suferinţei sale, însoţite de recomandări concrete, de prevenire şi combatere a deprinderilor dăunătoare (alcoolismul, narcomania etc.). Hipnoza se foloseşte şi în medicină, prin somnul hipnotic, la tratarea unor boli nervoase, cardiace sau la calmarea senzaţiilor dureroase. Bineînţeles că hipnoza poate avea şi efecte dăunătoare, de aceea trebuie folosite şi practicată numai în anumite condiţii, cu motivare şi cu consimţământul celui bolnav.
Extrasenzorii îmbină hipnoza cu practicile oculte
În ultimul timp a apărut un număr mare de pseudo-terapeuţi care pretind că “tratează” bolnavi prin metode netradiţionale. Extrasenzorii – aşa cum se mai numesc aceştia – îmbină hipnoza cu practicile oculte, în special cu cele de magie. Se impune celui hipnotizat o voinţă străină, de gândire şi comportare sau, după cum este numită în limbajul lor, – programă de codificare. Codificarea după diferite metode ca şi celelalte practici extrasenzoriale sunt bazate pe înăbuşirea voinţei personale. Omul poate deveni ca un bio-robot, omorându-şi în el chipul lui Dumnezeu.
Clarviziunea este un complex de halucinaţii sau o manifestare de hipersenisibilitate. Citirea gândurilor de la distanţă se reduce în majoritatea cazurilor la apariţia unor impulsuri nervoase care proviacă anumite mişcări ale corpului celuia ce i se citeşte gândul.
Să mergem, dar, pe calea credinţei, cu rugăciune, cu nădejde şi cu dragoste!
Dacă unele practici, la prima vedere, nu sunt chiar atât de periculoase, totuşi nu trebuie să uităm că ele îl îndepărtează pe om de la credinţă. Credinţa puţină, nedesăvârşită şi oarbă poate da naştere unei indiferenţe care mai apoi trece în necredinţă. Sfântul Ignatie, ucenicul Sfântului Apostol Petru, ne învaţă: “Folosiţi numai hrana creştină ortodoxă! Depărtaţi-vă de buruiana străină care este erezia, pentru a fi vrednici de crezare, amestecă învăţătura Domnului nostru Isus Hristos cu propriile lor gânduri, întocmai ca şi cei ce dau băuturi otrăvitoare, amesticate cu miere şi vin. Cel ce nu cunoaşte ia cu plăcere băutura otrăvitoare şi moare din pricina acestei dulceţi rele!”
Prin practicarea ocultismului omul se ciocneşte cu lumea întunericului, dar contactul cu ea este pierzător atât pentru suflet, cât şi pentru trup. Să mergem, dar, pe calea credinţei, cu rugăciune, cu nădejde şi cu dragoste!
Preot Ioan Lesnic,
parohul Bisericii “Sf. Ierarh Nicolae”, com.Putineşti, jud. Soroca.
material publicat în ziarul Altarul Credinței, nr. 20, anul 2002.
