Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, la Paşcani.Tatăl, Alexandru Sadoveanu ,era avocat; despre mamă, Profira Ursache, autorul nota : ,,Ştia să povestească frumos şi tainic lucruri de la noi de la Moldova’’.
Povestitor, nuvelist, romancier, Mihai Sadoveanu a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori ai lumii, despre care G. Călinescu spunea că ,,e un mare povestitor,cu o capacitate de a vorbi autentic, asemănătoare lui Creangă şi lui Caragiale, mai inventiv decît cel dintîi ,mai poetic decât cel de al doilea’’.
Mihail Sadoveanu a scris peste 120 de volume, depăşind prin talentul său toate curentele literare cu care a fost contemporan. În 1928 tipăreşte culegerea de 9 povestiri ,,Hanu Ancuţei’’, pe care a elaborat-o timp de 7 ani. Criticul literar C. Ciopraga vede în Hanu Ancuţei ,,o carte a filozofiei populare aducînd elogiul vieţii curate, al bunătăţii şi prieteniei’’. Opera include universul sadovenean ,cu motivele, simbolurile, concepţiile şi programul său estetic. Primul roman ,,Neamul Şoimăreştilor’’ e unul de dragoste pe un motiv romantic şi eroic al unor ,,Şoimi’’.
Romanul are tematică istorică şi socială, bazată pe o documentare esenţială din punct de vedere istoric. O altă creaţie sadoveneană ,,Baltagul’’ este o reinterpretare a mitului mioritic, reprezentînd primul roman detectiv din literatura română .
Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai productivi scriitori români ,fiind considerat unul dintre creatorii noştri naţionali.Temele mari ale prozei sale sunt: viaţa satului, istoria, evocarea tîrgurilor de provincie şi personajele legendare . Ca toţi creatorii, Sadoveanu are scrieri autobigrafice , care constituie o valoare documentară inestimabilă. Epoca in care scrie, este epoca marelui roman realist, dar si a romanului modern. În opinia sa, cărţile ne sunt prieteni statornici, ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac ne sunt şi urne pline de amintiri.Personajele sadoveniene promovează valori precum înţelepciunea adîncă şi puţin sceptică a omului care se confruntă cu orice situaţie de viaţă, acumulînd o enormă experienţă personală, istorică şi ancestrală. Supranumit ,,Eminescu al prozei’’ de Nichita Stănescu ,Mihail Sadoveanu este laureat al Premiului Academiei României pentru volumele: ,,Povestiri’’ (1906), ,,Mitrea Cocor’’(1949) şi ,,Nicoară Potcoavă’’ (1952). I s-a conferit Medalia de aur a Păcii (1950).
Sadoveanu este creatorul romanului istoric românesc. El vede istoria ca pe o scena imensă, în care se mişcă comandanţi de oşti şi mari voievozi, într-un spaţiu epopeic, legendar si mitic. Originalitatea operei constă în capacitatea de a se contopi cu lumea evocată astfel încît un singur narator, autorul însusi, povesteşte viaţa din trecut si cea de azi.
Se stinge din viaţă la 19 octombrie 1961, la Bucureşti, fiind îngropat la Cimitirul
Bellu lîngă Mihai Eminescu şi Ioan Luca Caragiale , considerîndu-se de contemporanii
săi “Stefan cel Mare al literaturii româneşti”.
Text de: Vrancean Cristina