În contextul programelor de colaborare dintre Direcția Municipiului Chișinău de Protecție a Drepturilor Copilului (DMPDC) şi Asociația Studenților Creștini Ortodocși, cu binecuvântarea părintelui Octavian Moşin, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, un grup de tineri, a decis ca timpul liber să-l folosească pentru a aduce bucurie, dragoste şi căldură copiilor de la centrul de plasament “Casa Gavroche”.
Copiii din centrul de plasament aşteapta cu sufletul la gură vizitile voluntarilor, căci odată cu venirea lor au posibilitatea să iasă din ritualul lor zilnic, să se distreze, dar şi să înveţe lucruri noi.
Tinerii voluntari devin modele pentru copii, iar aceştia încearcă să le copieze comportamentul. Învăţarea prin joc le dezvăluie copiilor din centre noi perspective şi le formează abilităţi. Copiii prind încredere în forţele lor, învaţă să devină o echipă, să se respecte unii pe alţii şi să relaţioneze mai uşor. Încurajările şi atenţia dăruite de voluntari sunt răsplătite de copii prin multă bucurie, zâmbete şi îmbrăţişări.
Adevărata bucurie vine din ceea ce oferi altora. Nu te bucuri cu adevărat decât prin dăruire. Eşti fericit şi împlinit prin ceea ce poţi dărui altora, nu prin ceea ce poţi lua de la ei.