O vizită de suflet la centrul pentru copiii aflaţi în dificultate “Casa Gavroche”

gavroseZiua de vineri, 11 aprilie, a fost una puţin mai deosebită atât pentru copilaşii de la centrul de reabilitare şi resocializare a copiilor aflaţi în dificultate “Casa Gavroche” din Chişinău, cât şi pentru masterandele facultăţii de Litere, Studii Filologice şi Spiritualitate creştină din cadrul Universităţii de Stat: Colesnic Irena, Balan Cristina şi Lozan Natalia, care au venit în vizită la micuţii de aici.

Deşi iniţial copiii păreau sfioşi şi puţin retraşi, după ce au făcut cunoştinţă cu cele care le-au venit în vizită, micuţii au devenit mai deschişi, şi s-au incadrat activ în jocurile propuse, relatând la rândul lor despre materiile îndrăgite de la şcoală, şi despre ceea ce preferă să facă în timpul liber.

Copiii de aici provin din familii social vulnerabile, iar centrul reprezintă casa lor temporară, dar deşi  sunt lipsiţi de atât de necesara dragoste părintească, micuţii şi-au primit ei înşişi oaspeţii cu multă căludră, molipsindu-i pe toţi din jur cu energie pozitivă şi voie bună.

Puţin timp petrecut în preajma copiilor a adus în sufletele celor prezenţi o bună dispozitie şi conştientizarea faptului cât de mult contează să ne implicăm, să fim alături de cei care sunt mai puţin fericiţi ca noi.

Micile daruri aduse în dar probabil nu i-au bucurat pe copii atât de mult, cât timpul petrecut împreună. Iar pentru cele care i-au vizitat, dragostea copiilor le-a lăsat în suflet o dorinţă sinceră de a-i revedea şi a participa pe cât e posibil la viaţa acestor micuţi nu doar în Săptâmâna tineretului ortodox, dar găsind timp pentru aşa o vizită mult mai des.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!
Gânduri către tineri: ziua a III-a. Viața privită ca o Cruce! Gânduri către tineri: ziua a III-a. Viața privită ca o Cruce!
Pelerinajul Tinerilor, ediția a XVII-a: Bucuria rugăciunii în mers! Pelerinajul Tinerilor, ediția a XVII-a: Bucuria rugăciunii în mers!
Tinerii implicați în viața Bisericii Tinerii implicați în viața Bisericii

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 7520 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress