…Pașii mei îndreptează-i după cuvântul Tău! ASCO în pelerinaj la mănăstirea Curchi

noiÎn săptămâna dedicată tineretului ortodox, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși din Moldova, împreună cu preotul Octavian Moșin, președintele ASCO, s-a deplasat până la mănăstirea Curchi, unde Arhim.Iov le-a oferit o gazduire plină de dragoste și căldură creștinească.

Necesitatea de a găsi liniștea și împăcarea lăuntrică îi adună pe tineri împreună, pentru a petrece timpul util, pentru a discuta prietenește, pentru a-I urma lui Hristos, cu și prin persoana celor de lângă noi.

În a șasea săptămână a Postului Mare, tinerii din ASCO și-au îndreptat pașii către o perlă a monahismului din Moldova sub aspect duhovnicesc și arhitectural.
Pelerinii au avut parte de o incursiune în rânduiala obișnuită, aducătoare de pace a mănăstirii, fiind ghidați prin bisericile de pe teritoriul mănăstiresc. Vizita s-a remarcat prin dimensiunea informativă (s-a abordat aspectul istoric, elementele constitutive ale unei biserici, structura și semnificația picturii ecleziastice), duhovnicesc (locul lui Dumnezeu în viața oamenilor și modurile prin care Îi putem sluji), amical (a fost un prilej de odihnă, de revigorare).

Peisajul viu de primăvară, discuția prietenească, locul impregnat de rugăciune au înseninat chipurile tinerilor. După o găzduire ospitalieră, toți și-au luat rămas bun în speranța unor noi reveniri, poate într-o altă componență, dar cu același scop: pentru a-L căuta pe Dumnezeu.

Pelerinajul se înscrie într-o serie de activități desfășurate în Săptămâna Tineretului Ortodox, fiind o modalitate de a uni creștinii din generația tânără.

Ecaterina Cebanu

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!
Gânduri către tineri: ziua a III-a. Viața privită ca o Cruce! Gânduri către tineri: ziua a III-a. Viața privită ca o Cruce!
Pelerinajul Tinerilor, ediția a XVII-a: Bucuria rugăciunii în mers! Pelerinajul Tinerilor, ediția a XVII-a: Bucuria rugăciunii în mers!
Tinerii implicați în viața Bisericii Tinerii implicați în viața Bisericii

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress