Pelerinajul Tinerilor la Mănăstirea Sireţi


Sute de credincioşi, mulţi dintre ei liceeni şi studenţi, au participat, astăzi, la tradiţionalul pelerinaj spre Mănăstirea Sireţi, organizat în preajma sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. Ei au parcurs pe jos distanţa de 16 kilometri până la locaşul sfânt, unde s-au închinat la moaştele Sfântului mucenic Iacov Persul şi ale Sfântului Nectarie.

Înainte de a porni la drum, pelerinii au venit la Mitropolia Moldovei, pentru a primi binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Vladimir.

“De fiecare dată îi binecuvântăm, îi primim aici în curtea Mitropoliei, în faţa sfintei cruci, săvârşim un tedeum şi îi binecuvântăm la drum”, a spus mitropolitul Moldovei.

Sursa: www.publika.md

Filed in: Noutăţi, Uncategorized, Arhiva Video

Articole relevante:

Un drum al zidirii și apropierii celor în devenire Un drum al zidirii și apropierii celor în devenire
Întâlnire de suflet cu tinerii în cadrul Clubului Cultural European Întâlnire de suflet cu tinerii în cadrul Clubului Cultural European
Discuție de suflet cu studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării Discuție de suflet cu studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării
Prelegere publică la tema “Libertatea: dar sau risc?” Prelegere publică la tema “Libertatea: dar sau risc?”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress