Rămâi pură, rămâi frumoasă, rămâi tu!

641-600x379Ei îţi vor spune că trebuie să îţi trăieşti tinereţea şi să profiţi de fiecare moment până când soarta va decide să-ţi pună inelul pe deget. Îţi vor spune că trebuie să mergi prin cluburi (că altfel nu te poţi distra), să flirtrezi, să experimentezi. Cu unul, cu altul, până apare alesul. Să te îndrăgosteşti, o dată, de două ori, de câte ori e nevoie. Să oferi bucăţele din sufletul tău sau…doar din trup (că e mai putin dureros). Să îţi trăieşti viaţa, zic ei, mai pe scurt.

Ceea ce tu îţi doreşti, faptul că alegi să-ţi aştepţi viitorul soţ, pare…stupid. Nebunesc. Visezi prea mult, nu? Într-o lume în care toţi vor să fie “normali” prin a se asemăna unii cu alţii, e greu să gândeşti şi să alegi diferit. De aceea, astăzi îţi scriu ţie. Cea care şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu şi i-a cerut să îi scrie povestea de dragoste.  Cea care îşi foloseşte perioada de aşteptare într-un mod înţelept.

Într-o lume în care oamenii aleargă unii după alţii, tu te odihneşti în braţele lui Dumnezeu, crezând în promisiunile Lui. Şi tare bine faci! Eşti specială pentru felul în care gândeşti, pentru principiile tale şi respectul faţă de propria persoană. Tu ştii că există un om care este deja al tău, chiar dacă ochii voştri încă nu s-au întâlnit. Tu îl îmbrăţişezi privind cerul, iar el îţi întinde mâna printr-o rugăciune.

Aşa că, draga mea, să nu te pierzi în zbuciumul ce te înconjoară încât să nu-ţi mai asculţi sufletul. Te apreciez mult şi sunt sigură că vei fi o mare binecuvântare pentru prinţul tău. Rugăciunea şi răbdarea sunt seminţele care vor da naştere la cea mai frumoasă floare: iubirea dintre voi.

Rămâi pură, rămâi frumoasă, rămâi tu!

Ioana Sirghei

sursa ortodoxiatinerilor.ro

Filed in: Sfaturi tinerilor

Articole relevante:

”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera ”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera
Gala Tineretului Ortodox, ediția a VIII-a, desfășurată la Sălcuța, raionul Căușeni Gala Tineretului Ortodox, ediția a VIII-a, desfășurată la Sălcuța, raionul Căușeni
Biserica USM și-a sărbătorit hramul Biserica USM și-a sărbătorit hramul
Seară duhovnicească la biserica “Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului “Uniţi în Fapte Bune” Seară duhovnicească la biserica “Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului “Uniţi în Fapte Bune”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress