Prefaţa editorului
Pentru mine, cartea de faţă nu are aproape nicio legătură cu consumul de alcool. Deşi vorbeşte despre aşa ceva. Am citit-o cu emoţie, întrucât, din copilărie, resimţeam un fel de alergie faţă de beţie şi faţă de beţivi. Şi cartea m-a surprins. Nu numai prin faptul că este una dintre primele confesiuni aşternute în scris de un fost prieten al paharului, ci şi pentru că prezintă, uneori cu lux de amănunte, ce este în mintea unui om căzut în patima beţiei. Şi te ajută să înţelegi că acesta este tipul de client, de pacient, de target principal al întrupării Fiului lui Dumnezeu pe pământ: Hristos S-a făcut om pentru a-i mântui pe păcătoşi, pe cei prinşi în ghearele diferitelor patimi.
Mi-era puţin teamă că autorul, în partea a doua a cărţii, va avea tendinţa de a se juca cu focul, lăudându-se că a scăpat definitiv de patima beţiei. Nu a fost aşa. Ci, pur şi simplu, el mărturiseşte cum Hristos i-a întins mâna, într-un mod aparent nespectaculos, chiar banal. Dar tocmai firescul acestei întoarceri a fiului risipitor este o minune. Cred că ar fi bine ca această carte să fie citită în primul rând de cei care sunt dependenţi de alcool, dar şi de prietenii şi rudele acestora. Pentru a înţelege că nimeni nu e pierdut…
Mărturisesc că, întrucât autorul îmi e prieten, m-au şocat unele pasaje din carte. Îmi e greu să asociez personajul care vorbeşte cu omul pe care îl cunosc (cu toate că şi eu m-am apropiat destul de greu de Biserică, după alt gen de ispite şi căderi). Într-un fel, Ciprian Voicilă nu a scris o carte autobiografică. Ci a scris despre trecutul unui mort, al unui personaj dispărut dintre noi, al fostului Ciprian.
Îi doresc prietenului meu nu doar ca această primă carte a sa să fie urmată şi de altele, pe alte teme, ci mai ales să aibă tăria de a rezista ispitelor de tot felul, care se vor abate asupra lui după tipărirea acestei cărţi. Întrucât consider că prin ea se vor folosi mulţi, şi ispitele, necazurile şi frământările vor fi pe măsură. Diavolul abia aşteaptă să îl prindă din nou, în vechile patimi sau în altele noi, mai dulci şi mai atrăgătoare. Dar, în acelaşi timp, şi Hristos îi va da puterea de a face faţă noilor încercări…
Danion Vasile
Introducere
Am scris acest text autobiografic din dorinţa de a veni în întâmpinarea tinerilor dependenţi de alcool, dar şi a tinerilor dependenţi de droguri în general. (După cum am explicat şi în carte, alcoolul intră în categoria mai largă a drogurilor.)
Este un volum care se adresează persoanelor dependente, chiar dacă obiectul dependenţei variază (unii sunt dependenţi de alcool, alţii de tutun, alţii de cocaină sau de etnobotanice, alţii de pornografie). Mesajul meu pentru toţi aceşti fraţi de suferinţă este că singura scăpare este la Dumnezeu. Mijloacele terapeutice propuse de Biserică: Sfânta Liturghie, spovedania, împărtăşania, Sfântul Maslu, rugăciunea, pelerinaje la moaştele sfinţilor şi, mai ales, întărirea relaţiei personale cu aceştia îi pot salva. Rugăciunile mamei lor, ale fratelui, ale prietenului mult pot în faţa lui Dumnezeu. Un om dependent are voinţa anihilată, de aceea terapiile propuse de diversele şcoli psihologice sunt ineficiente sau se dovedesc ineficiente pe termen lung.
În a doua parte a cărţii mi‑am expus o parte din frământările duhovniceşti, ferindu‑mă să intru în rolul celui care ştie mai bine şi care se simte în măsură să îi înveţe pe ceilalţi. Cel care a fost depen-dent poate da pertinent sfaturi doar unui alt dependent. Altfel ar ca şi cum o fostă prostituată ar sfătui oamenii cum să facă să îşi păstreze fecioria. Am descris pur şi simplu evenimente şi gânduri care sunt importante pentru mine, cel care sunt acum. Dacă vi se va părea că mărturia mea se sfârşeşte brusc, explicaţia ar fi că ea se continuă în viaţa mea de familist care trăieşte în Biserică. Acesta poate fi subiectul unei alte cărţi.
Ciprian Voicilă, 17 ianuarie 2012
Motto: „«Nihilismul» epocii noastre există în toţi, iar cei care nu au ales să se lupte cu el în numele deplinătăţii Fiinţei în împreună-vieţuirea cu Dumnezeu au fost deja înghiţiţi de el. Am fost aduşi pe marginea abisului nimicului şi, fie că vom fi sau nu în stare să recunoaştem ce ni se întâmplă prin afinitatea cu nimicul atotprezent din noi înşine, ne vom prăbuşi în el fără speranţă de salvare dacă nu vom primi credinţa cea deplină şi adevărată în Hristos, fără de Care suntem cu adevărat Nimic.”
Eugen (Pr. Serafim) Rose
Ciprian Voicilă – ” Diavolul din pahar. Amintiri din iadul beţiei”, Editura Areopag
