Schimb de carte ortodoxă la Chişinău

Biblioteca „Alba Iulia” din capitală a găzduit un eveniment inedit şi necesar – „Schimbul de carte ortodoxă, ediţia de primăvară”, care a reunit mai mulţi tineri, teologi şi oameni de cultură. Evenimentul a avut ca subiect „literatura de după gratii”, vorbindu-se despre creştinii ortodocşi care au avut de suferit în timpul prigoanei comuniste din România. Astfel, mai mulţi tineri au prezentat cărţi care prezentau viaţa unor personalităţi precum Petre Ţuţea, Elizabeta Rizea, Radu Gyr, Mitropolitul Bartolomeu Anania şi Nicolae Steindhardt.

Cu comentarii versate asupra titlurilor de carte prezentate au venit slujitorii Bisericii prezenţi la eveniment, precum Arhim. Augustin (Zaboroşciuc) şi Pr. Severian Gheras, care au felicitat organizatorii pentru acest prim eveniment de acest fel din ţara noastră, exprimându-şi speranţa că o nouă ediţie va avea loc cât de curând, transformându-se într-o scenă deschisă a promovării valorilor şi personalităţilor ortodoxe. La întrunire a fost invitată şi dna Moni Stănilă, jurnalist religios din România, care s-a referit la principalele titluri de cărţi teologice şi duhovniceşti tipărite în ultimul an.

Au fost prezentate următoarele titluri de cărţi: ”Elizabeta Rizea, viteaza din Nucşoara”. ”Deţinutul profet” de Ioan Ianolide;” ”322 de vorbe…” de Petre Ţuţea; ”Din temniţe spre sinaxare”; ”Amintiri din mlaştina disperării” de Dumitru Bordeianu; ”Însemnări de la Jilava”; ”Lacrimă şi har” de Părintele Constantin Sârbu; ”Se umplu măsurile şi se plinesc vremile” de Părintele Arsenie Boca.

Domnişoara Ecaterina Luţişina, moderatoarea evenimentului a mulţumit invitaţilor pentru bunăvoinţa de a participa la acest eveniment de suflet şi pentru dăruirea cu care au participat la dezbaterile pe marginea cărţilor discutate.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress