Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat – o viaţă jertfelnică şi plină de roade duhovniceşti

În data de 13 decembrie, la ora 18.00, în incinta Casei de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova, str. Tighina, nr. 2, a avut loc o conferinţă duhovnicească cu genericul “Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat – o viaţă jertfelnică şi plină de roade duhovniceşti “.

Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi şi Seminarul Teologic „Sf. Trei Ierarhi” din Chişinău, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir.

În faţa celor prezenţi au vorbit Protodiaconul Andrei Iraşcu, care a făcut o prezentare a vieţii şi activităţii misionare a Sf. Andrei, apostolul care acum 2000 de ani a încreştinat neamul nostru. După care urmat Pr. Maxim Radu-Tataru, cu un referat la tema: “Date privind răspândirea creştinismului în Scythia Minor”.

Corul seminariştilor condus de doamna Lilia Lungu, a venit cu un program de cântări duhovniceşti specifice acestei perioade a postului.

Către final, a luat cuvântul părintele Octavian Moşin, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi, care a vorbit despre tradiţiile şi obiceiurile păgâne, care din păcate mai însoţesc şi azi sărbătorile creştine, conferindu-le o culoare străină de învăţătura Evangheliei. Un bun exemplu în acest sens este chiar noaptea de Sfântul Andrei.

Toţi cei prezenţi la eveniment, au avut posibilitatea de a se familiariza cu exemplul vieţii jertfelnice şi pline de roade duhovniceşti a Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat de Mântuitorul Hristos.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 8499 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress