Am un prieten care-și dorește foarte mult să-și întemeieze o familie. Are aproape 30 de ani și deși a cunoscut destule fete până acum, totuși încă nu s-a căsătorit, n-a cunoscut persoana potrivită. Îl apreciez mult că încearcă, că nu stă și așteaptă pasiv, ci se chinuie mereu, intră-n vorbă cu fete străine și caută mereu să-și realizeze visul: o familie frumoasă și fericită.
Deși nu e apropiat de Biserică, totuși crede în Dumnezeu și îi cere adesea să-i împlinească marea lui dorință.
Pentru că suntem foarte apropiați, discutăm des despre acest subiect și mă bucur să-l aud că-și dorește o fată finuță, liniștită, educată, harnică, care ar vrea să fie mamă… o femeie serioasă cu gânduri serioase.
La un moment dat mă gândeam în sinea mea, că văzându-i Dumnezeu toată această râvnă pentru a obține un lucru folositor sufletului și mântuirii, o familie, cu siguranță îi va scoate în cale o fată alături de care să fie fericit. Sunt mulți tineri în situația lui, atât băieți cât și fete, care n-au un prieten(ă) și care-și doresc să se căsătorească, dar mare parte din ei par resemnați sau mai degrabă deznădăjduiți. Îi văd că și-au pierdut speranța, nici în Dumnezeu nu mai au încredere că le poate împlini visul.
Acest prieten al meu nu e așa, deși are momente când se întristează, totuși dă mereu înainte, căută, luptă, se zbate, încearcă, chiar dacă uneori apar și eșecuri. Ne cunoaștem din clasa a 9-a, de acum 14 ani, am trăit multe împreună. A fost prietenul cel mai bun al copilăriei mele. De când eram liceeni ne doream să avem fete frumoase, să ne facem câte o prietenă care să ne iubească și pe care s-o iubim. Anii au trecut, eu m-am căsătorit, m-am așezat la casa mea, am făcut copii, dar la el încă nu s-au așezat lucrurile. În mod firesc se uită-n jur și la ceilalți prieteni, pe care-i vede așezați la casele lor, și-mi spune că-și dorește și el foarte mult același lucru. Practic refuză să se complacă în ideea că vă rămâne singur toată viața, și luptă continuă.
Văzându-i această luptă mă gândesc adesea că Dumnezeu îi vede sentimentele curate și cu siguranță are un plan cu el.
Am găsit un citat care i se potrivește foarte bine:
„Plutește drept înainte, și dacă pământul pe care-l cauți nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea pentru a-ți răsplăti îndrăzneala.” (Regina Isabel către Cristofor Columb)
Pe mine personal aceste cuvinte m-au fascinat pentru că îmi amintesc odată că m-am gândit la ceva similar. Vroiam să-i cer lui Dumnezeu ceva și mi-am dat seama că din punct de vedere fizic era imposibil să se întâmple acel lucru, era contrar legilor Universului în care trăim. Și tot atunci mi-a venit acest gând: Dar dacă eu cred cu tărie, Dumnezeu poate trece peste toate legile, poate face să apară ceea ce acum nu există.
Și ca să vedeți că acest gând nu este străin de Tradiția Bisericii Ortodoxe vă voi expune mai departe câteva sfaturi ale Sfântului Ioan de Kronstadt:
„El „cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt” (Romani 4, 17). înseamnă că dacă aş cere şi ceea ce nu este încă, El mi l-ar putea da, făcându-l.
Pot să cer ceea ce este cu putinţă, ştiind că pentru Dumnezeu este cu putinţă ceea ce oamenilor le este cu neputinţă. înseamnă că nici în această privinţă nu mi se pun oprelişti.
Fiindcă Dumnezeu ar putea face pentru mine chiar şi ceea ce, după mintea mea, ar fi cu neputinţă. Nenorocirea vine însă de-acolo de unde în credinţa noastră se amestecă o judecată mioapa, care, asemenea unui păianjen, prinde adevărul în plasa raţionamentelor, concluziilor şi analogiilor sale. Credinţa îmbrăţişează şi percepe dintr-o dată, în timp ce raţionamentul ajunge la adevăr pe căi ocolitoare. ”
Prin urmare chiar de-aș cere imposibilul, dacă cer ceva folositor, atunci Dumnezeu pentru credința mea va face totul și-mi va dărui.
Se întâmplă ceva foarte interesant în acest cereri. În Sfânta Evanghelie sunt mai multe întâmplări în care anumiți oameni vin la Mântuitorul Hristos cerând vindecare și prin atitudinea lor îl „surprind” pe Dumnezeu. Așa se face că Domnul Hristos se arată adesea încântat de credința unora din cei care vin la El și chiar îi lauda în fața tuturor. Venind odată un sutaș (comandant de oști) și cerându-i să-i vindece sluga îi spune Domnului să nu mai bată atâta drum până la casa lui ci să spună doar cu cuvântul de aici și cu siguranță se va vindeca. Și iată urmarea:
„Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el şi, întorcându-Se, a zis mulţimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credinţă; ” (Luca 7, 9)
Iisus Hristos ca să-i răsplătească imensa încredere pe care i-a acordat-o îl surprinde și El pe acest om vindecându-i sluga exact în acel moment. Întorcându-se acasă sutașul a aflat că sluga sa s-a făcut bine exact cu câteva ore în urmă când vorbise cu Mântuitorul.
La fel în cazul orbului care striga tare pe stradă „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!” ca să fie vindecat. Chiar dacă oamenii îi spuneau să înceteze el mai tare striga. Această încăpățânare în credință i-a fost răsplătită:
„Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale.” (Marcu 10, 51-52)
Mereu apar atâtea obstacole în calea credinței, pentru că așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „credinţa e fiinţarea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1). Fiindcă de obicei ne întemeiem credința pe ceea ce vedem și simțim, a crede în ceva ce nu putem controla sau influența este adesea un obstacol. Totuși Sfânta Scriptură e plină de oameni care au crezut și au trăit să beneficieze de roadele credinței. La fel Calendarul Ortodox e plin de sfinți care au crezut în Dumnezeu și au trecut peste toate împreună cu El.
Sunt unii oameni care se încăpățânează să creadă și insistă în cerințele lor înaintea lui Dumnezeu chiar dacă lumea îi atenționează și chiar râde de ei. Pe unii ca aceștia îi va răsplăti Dumnezeu cu mult mai mult decât au crezut.
Și ca să vedeți ce bun este Domnul, vă spun din experiență că: dacă-i ceri lui Dumnezeu milostenie o pâine, te va ajuta pe viitor să-ți faci propria fabrică de panificație.
Cereți lui Dumnezeu mult mai mult decât omenește ar fi posibil și veți fi surprinși să vedeți cum vă va răspunde.
Mâine este marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, și mă gândesc că au fost atâția oameni care au îngenuncheat în fața icoanei Maicii Domnului și cu credință au cerut rezolvare necazurilor lor.
O! și ce ajutor au primit!
Cine în lumea aceasta știe mai bine necazurile oamenilor decât Maica întregii omeniri?
Cine în lumea aceasta ne primește cu mai multă dragoste în brațele ei decât Maria, cea care e Mamă lui Dumnezeu?
S-au scris mii de pagini despre minunile Maicii Domnului și mai sunt multe mii care s-ar fi putut scrie, dar au rămas ascunse în taina sufletului fiecărui creștin!
Nădăjduiți în Dumnezeu și rămâneți tari în credință !
Cereți-i Maicii Domnului cu credință ceea ce vă lipsește și vă veți bucura când vă va suprinde cu dragostea ei!
De fapt, pe Dumnezeu nu-L suprinde nimic niciodată, iar încântarea pe care o arată atunci când ne vede credința are ca rol să ne ajute să credem și mai puternic, să ne ridicăm și mai sus!
(Claudiu)
