Tabăra bucuriei la Ștefan Vodă

În orașul Ștefan Vodă a avut loc, timp de trei zile, Tabăra Bucuriei, o întâlnire a copiilor din oraș și din împrejurimi (7-16 ani) cu voluntari din Iași și Rep. Moldova. Scopul taberei, organizată la inițiativa pr. Ioan Apostol, paroh și slujitor la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” (Ștefan Vodă), a fost de a apropia copiii și tinerii de Biserică prin jocuri și timp petrecut împreună, precum și de a readuce în atenție valori și calități ca prietenia, răbdarea, lucrul în echipă, atenția.

Întâlnirea cu copiii a avut loc la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde s-a dat startul taberei printr-o scurtă slujbă de Te-Deum. Grupul a pornit apoi într-un Drum al Crucii către Școala  Duminicală „Sf. Parascheva”, sediul principal al activităților.

În primele două zile s-au desfășurat ateliere de scrisori, hand-made (cruciulițe, jucării), jocuri de echipă și cusut. Acestea s-au împletit cu o Vânătoare de comori căutate prin întreg orașul și cu campionate de tenis de masă și șotron. A treia zi, duminică, participanții s-au întâlnit în Sfânta Liturghie, unde s-au împărtășit după spovedania din seara precedentă. Tabăra s-a încheiat cu multă voie bună în aer liber, prin jocuri de grup și competiții inedite.

Printre altele, copiii au vizionat și un film animat – „Coco” (2017), cu o tematică mai rar abordată în cinematografia contemporană și care a fost discutată la final: importanța pomenirii celor adormiți și a valorizării propriei familii.

Părintele Ioan Apostol a marcat finalul taberei printr-o surpriză: un scurt recital al artistei vocale Cristina Bleandura, care a precedat tradiționalul foc de tabără. Feedback-ul din partea copiilor a fost pozitiv; mai mult decât atât, dintre participanți s-au remarcat tineri doritori să învețe și să devină astfel ei înșiși inițiatori de activități și tabere pentru copii.

Gândurile unuia dintre voluntarii organizatori au prins formă de versuri:

Nu contează…

Nu contează cine sunt,

Dacă trăiesc pe Pământ.

Nu contează cine eşti,

Dacă pe Pământ trăieşti.

Nu contează cine suntem,

Dacă pe Pământ pătrundem,

Cu o viaţă fericită,

Pe alocuri împlinită…

Dar contează-n astă lume,

Ce-ai lăsat în urma ta.

Viaţa ta-ai lăsat-o-n lume…

N-ai lăsat tu altceva.

Drept aceea, ia aminte:

TOT CE FACI, CE REUŞEŞTI,

Să faci totul pentru lume,

Doar atunci simţi că trăieşti!

 

Iuliana Timofti (Iași, România) și Hariton Leanca (Sălcuța, Rep. Moldova)

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Tinerii implicați în viața Bisericii Tinerii implicați în viața Bisericii
Gânduri către tineri: ziua a II-a. Să alegem viața adevărată! Gânduri către tineri: ziua a II-a. Să alegem viața adevărată!
Gânduri către tineri: ziua I. Cum să cunoști adevărata libertate la vârsta tinereții? Gânduri către tineri: ziua I. Cum să cunoști adevărata libertate la vârsta tinereții?
Tabăra Faptelor Bune la o nouă ediție Tabăra Faptelor Bune la o nouă ediție

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress