Tabăra cu genericul „Dumnezeu, prietenul meu” la Mănăstirea Curchi

img_0256_701x467În perioada 4-6 noiembrie 2016 la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, Curchi, şi-a desfăşurat activitatea tabăra pentru copii “Dumnezeu, prietenul meu”, ediția I-îi, la care au participat copii între 8 și 14 ani din mai multe localităţi ale ţării: s. Pelinia, r. Drochia, or. Criuleni, s. Căpriana, r. Străşeni şi mun. Chişinău.

Tabăra a fost organizată cu binecuvântarea nou-hirotonitului PS Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, în parteneriat cu Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret.  

Activităţile pregătite de organizatorii acestui proiect au fost multiple şi s-au axat pe aspecte recreative, didactice, dar mai ales spirituale.

În prima zi copiii au participat la mai multe activităţi, menite să-i ajute să se cunoască şi  împrietenească. Programul taberei a continuat cu vizionarea unui film, pe baza căruia s-au purtat discuţii despre importanţa rugăciunii în viaţa noastră, dar şi despre dragostea pe care trebuie să o avem faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

În a doua zi, tinerii au luat parte la mai multe jocuri, care au avut drept scop cunoaşterea istoricului mănăstirii şi a vieţii monahale. Nu au lipsit drumețiile, jocurile și concursurile în aer liber, cadrul natural fiind unul deosebit de atractiv. În seara aceleiaşi zile copiii s-au bucurat de o discuţie de suflet cu arhimandritul Iov (Cristea), care a răspuns cu multă răbdare tuturor întrebărilor şi frământărilor copiilor.

Ultima zi a taberei a fost marcată de participarea la Sfânta Liturghie în cadrul căreia toți copiii au fost împărtăşiți cu Sfintele Taine.

La finele programului, copiii s-au arătat a fi încântaţi atât de activităţile realizate în tabără, cât şi de modul lor de prezentare.

,,Această tabără îmi va rămâne pentru totdeauna în amintiri şi în suflet. Am cunoscut oameni deosebiţi, am descoperit locuri foarte frumoase. Aş vrea să mai rămân, chiar dacă ştiu că nu este posibil. Însă chiar dacă trebuie să plecăm, vom pleca cu multe cunoştinţe şi impresii, sperând că vom mai putea reveni…”, a spus Didilică Daniela.

,,A fost o experienţă foarte interesantă a cunoaşterii şi a bucuriei. Linişte, distracţii, prieteni noi, toate la un loc alcătuind acest loc minunat care s-a numit Tabăra de la mănăstirea Curchi. Activităţile, jocurile, discuţiile purtate au fost impresionante şi mi-au plăcut extrem de mult!”, a menţionat Iordache Felicia, una dintre participante.

Nădăjduim ca cele trei zile de tabără petrecute în tihna mănăstirii Curchi, în inima bătrânilor codri, să rămână în amintirea copiilor ca momente pe care le vor rememora cu emoţie. De asemenea, aducem mulțumire tuturor celor care s-au implicat şi ne-au ajutat la buna desfăşurare a activităţilor acestei tabere.

Aici ne referim la stareţul şi nevoitorii mănăstirii, dar şi la voluntarii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi, care au fost alături de copii.

Sectoarele Sinodale Mănăstiri şi Viaţă Monahală

şi Activitate Pastorală pentru Tineret

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera ”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera
Gala Tineretului Ortodox, ediția a VIII-a, desfășurată la Sălcuța, raionul Căușeni Gala Tineretului Ortodox, ediția a VIII-a, desfășurată la Sălcuța, raionul Căușeni
Biserica USM și-a sărbătorit hramul Biserica USM și-a sărbătorit hramul
Seară duhovnicească la biserica “Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului “Uniţi în Fapte Bune” Seară duhovnicească la biserica “Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului “Uniţi în Fapte Bune”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress