Tabăra de vară desfăşurată la mănăstirea Curchi – “Calea tânărului către Dumnezeu prin smerenie şi ascultare”

IMG_9351În perioada 16-18 august 2016 tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi au participat la tabăra de vară desfăşurată la mănăstirea Curchi cu tema “Calea tânărului către Dumnezeu prin smerenie şi ascultare”.

Tabăra din acest an, organizată cu binecuvântarea părintelui arhimandrit Siluan (Şalaru), stareţul mănăstirii Curchi, este la prima ediţie, dar care credem că va reprezenta un bun început în acest sens.

Taberele pentru tineri urmăresc cunoaşterea sufletului, aflarea răspunsurilor la întrebările care frământă şi reculegerea în linişte. Astfel aceste zile au fost zile pline de activităţi, slujbe şi discuţii cu părintele Iov (Cristea) şi părintele Augustin (Zaboroşciuc).

Tabăra de anul acesta a fost organizată sub genericul :“Calea tânărului către Dumnezeu prin smerenie şi ascultare”, tema fiind legată atât de discuţiile purtate cu tinerii, cât şi activităţile desfăşurate.

Participanţii la tabără au îmbinat rugăciunea cu ascultarea, încercând nu doar să afle ceva nou, dar şi să se implice în activităţile şi lucrările desfăşurate la mănăstire.

Tinerii au avut posibilitatea să se bucure de asemenea de împrejurrimile pitoreşti ale mănăstirii, unde au avut parte de momente de relaxare şi de voie bună, petrecând o seară frumoasă la căldura focului şi a sufletelor celor prezenţi.

Zilele petrecute la mănăstirea Curchi le-au adus tinerelor amintiri de neuitat.

Participanţii la tabără au mărturisit că au trăit clipe de bucurie şi înălţare sufletească şi îşi doresc ca aceasta să nu fie doar prima şi singura ediţie, ci să urmeze şi altele.

Aducem sincere mulţumiri părintelui arhimandrit Siluan (Şalaru), arhim. Iov (Cristea), arhim. Augustin (Zaborosciuc) şi întregii obşti a Mănăstirii “Naşterea Maicii Domnului”, Curchi, pentru primirea călduroasă, pentru rugăciunile în comun şi aceste zile frumoase petrecute în acest loc binecuvântat de Dumnezeu.

Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!

Natalia Lozan

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

Tema familiei abordată cu studenții Facultății de Litere, USM Tema familiei abordată cu studenții Facultății de Litere, USM
Pelerinaj de studiu la mănăstirile Suruceni, Căpriana, Hâncu și Condrița Pelerinaj de studiu la mănăstirile Suruceni, Căpriana, Hâncu și Condrița
Conferință pe teme religioase la LT Holercani Conferință pe teme religioase la LT Holercani
”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera ”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 9854 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress