Tinerii implicați în viața Bisericii

Fiecare nou an de studii vine cu noi proiecte și implicări ale tinerilor în sânul Bisericii.

Pentru anul universitar 2024/2025 s-au propus un set de activități ale tinerilor din diverse instituții de învățământ și din mai multe localități din cuprinsul republicii.

O primă întâlnire a tinerilor a avut loc la Biserica ”Întâmpinarea Domnului”, USM.

Circa 20 de tineri dornici de a sluji Domnului și aproapelui au discutat despre nevoia comunicării pe teme duhovnicești, organizarea taberelor și pelerinajelor, desfășurarea unor concursuri cu tematică creștină ș.a.

La întrunire au participat preoții Octavian Moșin, Nicolae Jelihovschi și Alexandru Guțuleac. Slujitorii au împărtășit din experiența anilor precedenți și au încurajat tinerii să se implice în activități ziditoare de suflet.

Apoi fiecare tânăr prezent a împărtășit gândurile și așteptările pe care le are de la proiectele inițiate.

Unii tineri au povestit despre activitățile din cadrul Asociației ”Valeriu Gafencu” din parohia Sălcuța, r. Căușeni, iar alții din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Moldova.

Întrunirea s-a încheiat cu slujba Acatistului Sfântului Duh.

Slujitorii și tinerii dornici de a fi parte a inițiativelor cu caracter creștin-ortodox sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon: 079481586.

 

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO, Sfaturi tinerilor

Articole relevante:

Prelegere publică la tema “Libertatea: dar sau risc?” Prelegere publică la tema “Libertatea: dar sau risc?”
Masa rotundă la tema „Familia ca prim mediu educațional: impactul asupra dezvoltării copilului” Masa rotundă la tema „Familia ca prim mediu educațional: impactul asupra dezvoltării copilului”
Pelerinaje organizate de Biserica USM Pelerinaje organizate de Biserica USM
Pelerinaj de suflet la lăcașe sfinte din raionul Călărași Pelerinaj de suflet la lăcașe sfinte din raionul Călărași

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress