„Pentru a lucra cu tinerii trebuie să-i iubeşti, să «stai la masă cu ei»“
Potrivit unui studiu referitor la percepţia modelelor şi valorilor, aproape jumătate dintre adolescenţii chestionaţi spun că nu au modele de comportament şi de viaţă. “Tinerii au nevoie de oameni care trăiesc învăţătura pe care o propovăduiesc şi aşteaptă să vadă preoţi care înţeleg viaţa aşa cum este ea”, spune pr. Marius Ioana din Timişoara. “Prima condiţie în lucrul cu tinerii este să-i iubeşti, să “stai la masă cu ei”, să ştii să îi iei aşa cum sunt, în starea şi mentalitatea lor”, crede pr. Olivian Sandu din Vorona.
Din ce în ce mai mulţi tineri care doresc să-şi întemeieze o familie, să depăşească o greutate care le apasă sufletul sau să facă un pas important în viaţa lor apelează la ajutorul Bisericii, la sfatul preotului, la spovedanie şi la sfânta rugăciune. O atitudine ce poate fi explicată atât prin eforturile pe care Biserica Ortodoxă le-a făcut, în ultimii ani, spre adaptarea mesajului spiritual la realităţile cu care ei se confruntă, cât şi prin faptul că din ce în ce mai mulţi tineri îşi află, în interiorul bisericii, în relaţia cu duhovnicul sau cu profesorul de religie, răspunsurile, soluţiile, sfatul, mângâierea sau încurajarea de care au nevoie. Totuşi, relaţia tinerilor, în special a adolescenţilor cu Biserica rămâne una afectată de clişee. “Nu am cum să găsesc răspunsuri aici, viaţa mea este cu totul altfel decât a bunicilor mei” sau “De ce să mă spovedesc? În loc de soluţii, voi primi o pedeapsă şi atât” – sunt convingeri pe care, fără să le fi experimentat, în majoritatea cazurilor, în mod personal, rămân indicate de mulţi tineri, atunci când sunt întrebaţi de relaţia sau de părerea lor despre Biserică.
Hotărârea şi ambiţia, mai apreciate decât bunătatea
Un studiu referitor la percepţia modelelor şi valorilor la adolescenţi, realizat la începutul acestui an în Iaşi, surprinde o parte a modului în care se raportează adolescenţii la societate şi, în particular, la Biserică. Cercetarea sociologică, realizată de Vladislav Nedelcu, doctor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae” din Iaşi, în cadrul tezei de doctorat intitulată “Particularităţile misionare în rândul tinerilor din mediul urban. Abordare sociologică şi studiu de caz” a fost desfăşurată pe un eşantion de 500 de adolescenţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, din 13 şcoli şi licee din Iaşi.
Din concluziile acestui studiu aflăm că aproape jumătate dintre adolescenţii chestionaţi spun că nu au modele de comportament şi de viaţă. În cazul celorlalţi, modelele sunt reprezentate de mamă – 33%, rude – 14%, personalităţi din mass-media, cinematografie şi din muzica contemporană – 14%, prieteni – 10%, profesori – 5,5%.
Atunci când au fost întrebaţi care sunt calităţile pe care le apreciază la persoanele indicate drept modele, tinerii au enumerat “hotărârea şi ambiţia”, urmate de “bunătate”.
“Mediul familial şi social în care aceşti adolescenţi s-au format le-a încrustat modele vii, iar de cele mai multe ori, părinţii lor sau modelele de viaţă pe care le-au indicat au reuşit să se realizeze prin mari sacrificii. De aceea, hotărârea şi ambiţia au fost calităţile pe care le-au apreciat cei mai mulţi dintre respondenţi”, explică autorul studiului. Totodată, majoritatea adolescenţilor chestionaţi susţin că nu sunt de acord cu homosexualitatea, eutanasia sau avortul, dar acceptă cu lejeritate divorţul sau contracepţia, ca alegeri “fireşti”, permise şi încurajate de societatea în care trăiesc.
83% dintre tineri spun că merg la biserică
În ceea ce priveşte relaţia lor cu Biserica, 40% dintre tinerii incluşi în cercetare spun că au o părere “foarte bună”, iar 35% una “bună” despre Biserică. De asemenea, 83% dintre ei au precizat că merg la biserică, dar doar 10% o frecventează regulat, duminical şi la sărbători. Una dintre explicaţiile date de adolescenţii chestionaţi în acest sens este aceea că se simt intimidaţi de o serie de atitudini pe care le consideră “conservatoare”. Astfel, 20% dintre ei spun că “le displace atitudinea vârstnicilor” sau, în cazul preoţilor, “exigenţa lipsită de înţelegere”. În ceea ce priveşte imaginea preotului, adolescenţii se aşteaptă ca acesta să fie, în primul rând, “blând şi înţelegător”.
“Atunci când intră în biserică, aşteaptă să se producă o modificare de conştiinţă”
O direcţie prioritară a activităţii Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani a fost aceea de a răspunde la problemele tinerilor, la lipsa de repere autentice şi pozitive pe care ei o resimt, cu proiecte concrete, prin care să stabilească, în primul rând, un dialog, să-i facă să se simtă înţeleşi şi să-i apropie de Biserică. Astfel, de la nivelul Patriarhiei sau mitropoliilor, până la cele mai mici “celule” ale Bisericii – parohii sau grupuri parohiale -, au fost iniţiate proiecte cu adresabilitate mare, cum sunt cele derulate de Asociaţiile Tinerilor sau Studenţilor Ortodocşi, sau au fost sprijinite şi încurajate numeroase iniţiative desfăşurate de preoţii de parohie la nivelul comunităţilor pe care le păstoresc.
“Tinerii simt nevoia apartenenţei la o familie, la un grup de oameni care au preocupări comune. Atunci când intră în biserică, aşteaptă să se producă în interiorul lor o modificare de conştiinţă; mulţi dintre ei îmi spun că se simt nevrednici pentru a participa la sfintele slujbe şi că ei nu pot fi precum sunt alţii. Dar trebuie să-i încurajăm, să-i apropiem şi să punem accentul pe această stare a schimbării lor de conştiinţă. Totodată, tinerii au nevoie de oameni care trăiesc învăţătura pe care o propovăduiesc şi aşteaptă să vadă preoţi care înţeleg viaţa aşa cum este ea”, spune pr. Marius Ioana de la Biserica “Buna Vestire” – Parohia Studenţilor, Timişoara.
“Au fost şi momente în care am simţit că mă plafonez”
Două exemple de preoţi care au reuşit nu numai să îşi apropie tinerii din comunitatea pe care o păstoresc sau din şcolile şi liceele unde predau Religia, dar şi să creeze o puternică comunitate a tinerilor ortodocşi în aceste zone sunt pr. Olivian Sandu de la parohia Vorona Mare, judeţul Botoşani, şi pr. Marian Macuc, preşedintele filialei Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) din acelaşi judeţ.
“În lucrul cu tinerii este important, în primul rând, să îţi placă ceea ce faci. Vă mărturisesc că, preot de parohie într-o comunitate mică fiind, au fost şi momente în care am simţit că mă plafonez. Iar atunci când mi s-a propus să formăm şi la nivelul judeţului Botoşani o filială a Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi, în luna iulie 2010, am simţit că este un proiect care mi se potriveşte, un proiect de care şi tinerii din această zonă, dar şi eu aveam mare nevoie”, spune pr. Marian Macuc.
După un început timid, în care s-au organizat o serie de conferinţe menite să stârnească interesul tinerilor, prin discutarea unor probleme specifice vârstei lor şi societăţii de astăzi, coordonatorii filialei ATOR din Botoşani au înţeles că un mod de a creşte implicarea tinerilor este acela de a le da responsabilităţi. “Ne-am organizat în departamente, am numit coordonatori din rândul lor, am format un cor, o trupă de teatru, un departament de asistenţă socială, pentru a-i implica în problemele comunităţii, ateliere de creaţie şi recreere, încercând, prin toate aceste “oferte”, să oferim tinerilor o paletă cât mai diversificată de activităţi, sub sintagma “un altfel de anturaj”. Am pus foarte mult accentul pe ideea de prietenie, de echipă, străduindu-ne să depăşim orice fel de barieră de comunicare. Ne-am implicat cu toţii în acţiuni umanitare, am discutat despre lucrurile care îi frământă, am ieşit împreună la iarbă verde, am jucat şi fotbal – chiar dacă nu mai jucasem niciodată şi toţi au râs de stângăcia mea. Dar aşa am reuşit, în cele din urmă, să le câştigăm încrederea şi să ni se deschidă poarta către lumea lor. Apoi, la întâlnirile tinerilor ortodocşi din zona Moldovei, organizate la Nemţişor sau la Iaşi, unde au fost sute de participanţi, ei au văzut că sunt mulţi, mulţi alţii ca ei, veniţi nu numai din Moldova, ci din toate zonele ţării, iar acest lucru i-a motivat şi mai mult. În prezent, mulţi dintre tinerii noştri îşi încep ziua participând la Sfânta Liturghie, fără să le cerem în mod expres acest lucru, după care merg direct la şcoală. Ne spun că aşa îşi găsesc liniştea şi puterea de a face faţă problemelor zilnice. Mai mult, au început să-şi organizeze singuri întâlniri şi conferinţe în care discută problemele specifice vârstei lor, iar acest lucru reprezintă pentru noi dovada faptului că orice efort pe care l-am făcut în a ne apropia de ei a fost răsplătit din plin de Dumnezeu, căruia Îi mulţumim şi ne rugăm să ne dea puterea de a îmbogăţi pe mai departe această misiune extraordinară”, spune pr. Marian Macuc, coordonatorul ATOR Botoşani.
“Încercând să pun o cărămidă la temelia lor, mă zidesc şi pe mine ca om”
Părintele Olivian Sandu, unul dintre oamenii care au pus bazele Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi în Botoşani, spune că are o experienţă de 11 ani de catedră, dar cele mai frumoase şi motivante amintiri sunt reprezentate de cei şase ani în care a predat la liceu.
Cu o uşurinţă extraordinară în a se apropia şi a lucra cu ei, părintele Olivian vede în tineri “autentice lecţii de viaţă, prin entuziasmul şi altruismul involuntar de care dau dovadă, de cele mai multe ori fără să realizeze acest lucru, prin ochii lor iscoditori, prin frumuseţea şi prospeţimea pe care numai un tânăr le poate etala în mod natural”.
“Cum nimic nu e întâmplător, poate Dumnezeu a făcut să fie aşa. Încercând să pun o cărămidă la temelia lor, mă zidesc şi pe mine ca om”, crede părintele Olivian, care subliniază că tinereţea este, de fapt, “esenţa ortodoxiei”. “Cine se consideră creştin, acela are, obligatoriu, un suflet tânăr sau de tânăr. Adică un suflet care iartă în neştire, care dăruieşte cu nemiluita, care plânge şi râde în acelaşi timp, care iubeşte jertfelnic. Recunosc că “un ciudat” sunt şi eu şi, probabil, plierea aceasta minunată a suflului ciclonic al tinerilor cu sufletul meu mă ajută să lucrez foarte uşor cu ei. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul pe care îl am şi vă spun cu mâna pe inimă asta, aşa, neoficial, că de trei ori, elevii de la liceele din Botoşani, unde am predat, au făcut petiţie la inspectorat pentru a le mai fi profesor”, glumeşte părintele Olivian.
“Prima oră de religie, mai ales la o clasă nouă, este determinantă”
În ceea ce priveşte modul în care reuşeşte să depăşească clişeele de care se loveşte în lucrul cu tinerii, părintele Olivian Sandu spune că are un stil propriu de abordare, iar prima oră de religie, mai ales la o clasă cu totul nouă, este “crucială şi determinantă pentru tot restul anului”. “Chiar de la început, pentru zece minute, le explic foarte clar că tot ceea ce le voi spune pe parcursul anului este doar o ofertă, ca toate celelalte oferte de ideologii şi credinţe, iar fiecare este liber să aleagă, pentru că Dumnezeu nu se impune, ci se propune. Vă rog să mă credeţi, este o detensionare maximă, căci elevii se văd, dintr-o dată, eliberaţi de orice constrângere. Apoi le dau un test de evaluare personală, în care ultima cerinţă este aceea de a pune profesorului de religie o întrebare, fie cu caracter general, fie personal. La întrebări le răspund negreşit prin scrisori, pentru că am văzut că acesta este un mod prin care pot comunica foarte bine şi foarte personal cu ei. Am peste două sute de “corespondenţe” purtate cu elevii mei”, spune părintele Olivian.
“Dacă găsesc pe cineva care să-i iubească aşa cum sunt, atunci poţi rupe cu ei orice limite”
Una dintre marile greşeli ale profesorilor de religie este “fixaţia pe programă şi excluderea esenţialului, adică problemele tinerilor”, crede preotul din Vorona. “Tinerii, dacă găsesc pe cineva care să-i iubească necondiţionat, aşa cum sunt, atunci poţi rupe cu ei orice limite. Tinerii sunt foarte uşor “coruptibili” şi, prin aceasta, se înrobesc clişeelor, dar toate sunt foarte uşor de demontat prin explicaţii practice. Din păcate, la acest capitol nu stăm foarte bine. Mulţi profesori sunt practic închişi în carapacea lor, iar acest lucru îi lipseşte de capacitatea de empatie cu adolescenţii sau tinerii. Mântuitorul nu a certat pe păcătoşi, ci a stat la masă cu ei. Tinerilor nu le trebuiesc multe explicaţii – să nu uităm că generaţia actuală este una în plină viteză; ei nu au timp să asculte multe vorbe, dar au nevoie să li se ofere motivaţii, au nevoie de motive. De exemplu, altfel este percepută iertarea, dacă le-o prezinţi nu ca pe un imperativ, ci ca pe o eliberare de povara care îl distruge pe el, nu pe cel care i-a greşit”, spune părintele Olivian.
“Visele şi idealurile lor sunt exploatate de o societate fără scrupule”
Prima condiţie în lucrul cu tinerii este să-i iubeşti, să “stai la masă cu ei”, să ştii să îi ei aşa cum sunt, în starea şi mentalitatea lor, crede părintele din Vorona. “Acest mod de a relaţiona reprezintă, pentru ei, înţelegerea şi respectul fără de care nu ai mari şanse de reuşită atunci când încerci să ţi-i apropii. Totodată, trebuie mai întâi să le dai ceva, apoi să ceri. De aceea, consider pelerinajele sau excursiile, presărate cu jocuri de comunicare, de relaţionare şi descoperire personală, ca fiind cruciale. În astfel de momente, departe de fundalul şcolii, se întâmplă adevărate minuni cu ei. Să ştiţi că mi-am dat seama de o cruntă realitate: tinerii sunt cei mai nefericiţi oameni de pe pământ. Exuberanţa lor, energia lor, visele şi idealurile lor sunt exploatate, de multe ori, de o societate bolnavă şi fără scrupule, care se hrăneşte hulpav din viaţa lor, apoi îi lasă pradă agoniei şi disperării. Tocmai din acest motiv eu nu pot sta acasă”, îşi încheie pledoaria pentru înţelegerea problemelor tinerilor părintele Olivian Sandu.
Bogdan Cronţ
Sursa: http://www.ziarullumina.ro/
