Sfânta Evanghelie ne povestește despre un tânăr care s-a apropiat de Mântuitorul, a îngenuncheat și I-a zis: ” Învățătorule, ce pot face ca sa dobândesc viața cea veșnică? ”(Luca 18, 18).
Mâtuitorul i-a spus că pentru a dobândi viața veșnică trebuie să respecte poruncile Lui Dumnezeu. Tânărul a zis ca le-a păzit pe toate din tinerețile sale. Auzind Mântuitorul aceste cuvinte, i-a spus că încă una îi lipsește. : ” Păzește poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Iar daca voiești sa fii desăvârșit mergi, vinde-ți averile tale și le dă săracilor și vino de urmează Mie. Iar el auzind acestea, s-a dus întristat că avea avere multă” (Luca 18, 23).
Fiecare din noi se află în locul tânărului îngenunchiat, fiecare vrea să dobândească viața veșnică, însă câți din noi sunt în stare de a vinde tot și a dărui săracilor, pentru a-L urma pe Hristos? Câți dintre noi ajung să fie desăvârșiți?
Existăm atâta timp cât dăruim. Suntem fii ai lui Hristos doar atunci când împărțim cu restul din mica noastră avere. Din păcate trăim într-o societate lacomă, lipsită de scrupule și egoistă. Ne-am transformat într-o jungle unde fiecare luptă pentru existența sa. Am uitat de milostenie, am uitat cum e să fii generos, darnic. Indiferența distruge sufletul din noi.
Prin urmare, Evanghelia accentuează că nu este suficient să postim, să ne rugăm sau să ne înfrânăm de la păcat dacă nu suntem şi milostivi. Pentru că milostenia e trăsătura desăvârșită a unui creștin. Ea este începutul asemănării omului cu Dumnezeu Cel milostiv. Ne credem creștini dacă mergem din când în când la Biserică. Spunem că-L iubim pe Dumnezeu dacă iertăm. Însă câți din noi ar renunța la tot, doar pentru dragostea infinită a Lui ?
Avraam era gata să renunțe la unicul său fiu pentru că-L iubea pe Domnul. ”Caci nimic nu l-a împiedicat sa dea ascultare lui Dumnezeu, ajungând chiar sa aducă jertfă Lui pe singurul sau fiu, Isaac” (Facere 22, 2-18).
Câți dintre noi ar fi în stare să aducă o asemenea jertfă? Milostenia e unica cale de mântuire a sufletului. Atunci când împarți cu cei mai nevoiași din averea ta, devii plăcut în fața Domnului. Căci milostenia sinceră devine avere spirituală – singura care are valoare după moarte sa.
Îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos este adresat fiecărui tânăr – de-a transforma, prin milostenie, comorile materiale pământeşti în comori spirituale cereşti.
Nu contează cât dai, dar cum dai, pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: ” Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42).
Celui care dă ceva din puţinul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogăţii. Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deşi nu i-a mai rămas nici un ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei. În felul acesta, ea şi-a dat toată averea.”
De aceea spune Sfânta Scriptură: Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului! Iar în schimb primim fericirea infinită. Pentru că ești viu, doat atunci când dăruiești.
Tavita din Iope era o femeie creștină. Ea făcea nenumărate milostenii semenilor săi chiar dacă era foarte săracă.
Însă suferind de o boală grea și nemiloasă, dânsa a murit. S-a întâmplat atunci ca în Lida, un sat care era foarte aproape de Iope, să se afle Sfântul Apostol Petru. Doi bărbaţi s-au dus până la el ca să-i spună de moartea milostivei femei. Atunci, Petru i-a urmat deîndată. Cum a ajuns în Iope a urcat în odaia unde se afla Tavita. În a cel moment a fost înconjurat de femeile văduve, care plângeau şi îi arătau lui Petru hainele de pe ele, pe care le făcuse Tavita cât timp era în viaţă. Atunci Petru, după ce s-a rugat, s-a întors spre trupul Tavitei şi a spus: ” Tavita scoală-te!” În acel moment, moarta a deschis ochii . După aceea, Sfântul Petru i-a chemat pe creştini şi pe văduve şi le-a arătat-o pe Tavita vie (Fapte 9, 3641).
Viața veșnică este răsplata Domnului pentru toți cei ce se vor îndura de nevoiași.
Elena Briciuc, ASCO
