Cum de a ajuns omenirea să fie prinsă în această uriaşă criză a sănătăţii mentale pe care o presupune consumul de pornografie? Cum de a ajuns omul să se comporte mai rău decât oricare dintre animale? Răspunsul este simplu: A fost convins încetul cu încetul că nu este decât un animal mai evoluat şi, ca atare, trebuie să renunţe la valorile sale morale şi spirituale care îl definesc ca om, îmbrăţişând cu toată puterea consecinţele satisfacerii instinctului sexual.
Sensul profund al sentimentului de dragoste a fost înlocuit dedorinţa sexuală, ataşamentul sufletesc a fost substituit de exacerbarea excitaţiei şi a plăcerii sexuale şi, în consecinţă, viaţa de familie a fost înlocuită cu o viaţă sexuală complet liberalizată. Într-adevăr, instinctul de reproducere este extrem de important pentru existenţa lumii vii, căci prin el devine posibilă perpetuarea speciilor. De legile sale nu poate face abstracţie nici un animal, chiar dacă anumite condiţii de existenţă nu-i permit întotdeauna să se reproducă. Şi la om acest instinct este unul dintre cele mai puternice, suficient ca să-i marcheze viaţa. Insă spre deosebire de animale, omul poate să-l ignore pentru atingerea unui ideal mai înalt sau a unui sentiment mai puternic cum ar fi, spre exemplu, dragostea.
Oricine ştie sau simte acest lucru: determinant pentru fericirea omului nu este libidoul, ci nevoia de afecţiune, de susţinere emoţională, de dragoste. Dovada acestui fapt oavem, în faptul că niciodată în istoria umanităţii nimeni nu s-a sinucis pentru că nu a putut să copuleze, însă nu puţini au fost aceia care au renunţat la viaţă din cauza unei iubirine împărtăşite. Sau, bunăoară, numeroase femei care şi-au pierdut soţii în diverse circumstanţe ale vieţii au preferat să-şi crească copiii singure, rămânând fidele iubirii celei dintâi.
Chiar şi monahismul mărturiseşte faptul că omul poate atinge idealul unei vieţi liniştite şi fericite, fără a suferi de pe urma nesatisfacerii instinctului de procreare. Aşadar, deşi constatăm şi la om existenţa unui puternic instinct de reproducere, pe care se întemeiază de altfel perpetuarea speciei umane, acesta nu este determinant, şi se manifestă aproape întotdeauna în contextul unei nevoi şi mai importante a persoanei umane, nevoia de a iubi şi a fi iubit, nevoia de afectivitate. Până acum, nimic nou. Acest lucru este recunoscut de toate culturile şi religiile umanităţii, de întreaga literatură universală. Doar că în urmă cu jumătate de secol acest punct de vedere a fost contestat în cadrul a ceea ce s-a numit „revoluţia sexuală”. Mai concret, ruperea sexualităţii de dimensiunea ei afectivă şi transformarea relaţiei sexuale într-un fel de sport sau divertisment a debutat odată cu hipermediatizarea experimentelor pe care Kinsey le-a făcutla jumătatea secolului trecut.
El este primul care avansează ipoteza că sănătatea fizică şi psihică depinde de frecvenţa orgasmelor sexuale. De la el încoace, începe să i se rezerve masturbării un rol central în sexualitatea umană, fiind transformată într-un fel de tabu, deşi experienţa clinică a doctorilor de pretutindeni susţinea până la începutul secolului al XX-lea că aceasta este cel mai nociv comportament pentru sănătatea omului.
Plecând de la cele două cărţi scrise de Kinsey, mass-media a promovat liberalizarea sexualităţii în sensul exultării aventurilor amoroase ale unei sexualităţi scoase completde sub auspiciile relaţiilor maritale. Deşi Kinsey şi toţi ceilalţi care au condus revoluţia sexuală susţineau că omul va atinge, prin intermediul orgasmului, cele mai ridicate standarde de sănătate biologică şi mentală, precum şi fericirea, realitatea dovedeşte contrariul. Oamenii sunt astăzi, în epoca pornografiei, anxioşi şi bolnăvicioşi, depresivi şi extrem de nefericiţi. Depresia a ajuns deja una dintre cele mai răspândite boli de pe glob. În schimb, cercetări mai noi dovedesc faptul că relaţia sexuală normală presupune o rată a bolilor mult mai redusă decât oricare dintre perversiuni – sexul anal, oral, masturbarea etc. -, chiar mai redusă decât sexul „protejat”. Deasemenea, o viaţă armonioasă de familie oferă protecţie înfaţa bolilor şi a stresului, iar părinţii care-şi înconjoară copiii cu dragoste sunt cei mai longevivi.
Toate aceste date au impulsionat cercetarea neurochimiei şi neurobiologiei actului sexual, ajungându-se la constatări de-a dreptul şocante pentru cei familiarizaţi cu propaganda dusă în ultimele decenii sub auspiciile revoluţiei sexuale. Studiile demonstrează în mod evident că scoaterea sexualităţii din contextul afectiv al relaţiilor maritale îl introduce pe individ în cercul vicios al anxietăţii şi al depresiei, al dependenţei de sex şi al confruntării cu patologii de tot felul.
(Virgiliu Gheorghe – Pornografia, maladia secolului XXI)
